33 de note negative au luat în acest an liceeni din raionul Şoldăneşti

33 de note negative au luat în sesiunea de BAC din acest an cei 74 de liceeni din raionul Şoldăneşti. Cel mai bun rezultat a fost o notă de 8 şi trei de 9 pe care le-a obţinut o absolventă a liceului teoretic „Ştefan cel Mare” din oraş.

Deşi majoritatea liceenilor din raionul Şoldăneşti deja au făcut şi balul de absolvire, pentru mulţi din ei, bacul încă nu s-a terminat. Candidaţii din acest an au luat 33 de note negative. Un elev a fost eliminat chiar de la primul examen. Acesta şi-ar fi scris numele şi prenumele pe lucrare.

Cei, care nu sunt de acord cu notele obţinute la exemene, au scris contestaţii. Tinerii urmează să se pregătească pentru sesiunea suplimentară. Conform ordinului 554 din 28 iunie curent, emis de Ministerul Educaţiei, sesiunea suplimentară de bacalaureat se va desfăşura în perioada 17-24 iulie. Primul examen repetat va fi susţinut la disciplina limba şi literatura română pentru alolingvi. Pe 18 iulie, elevii vor susţine examenul la limba de instruire. Următorul examen îl vor susţine elevii care au picat examenul la limba străină, care va avea loc pe 19 iulie. Examenul la disciplina de profil va putea fi susţinut pe 20 iulie. Proba la disciplina la solicitare urmează a fi desfăşurată în următoarea zi.

Ultimul examen din sesiunea suplimentară va fi cel la limba maternă, care va fi susţinut pe 24 iulie. Între timp, cei care sunt mulţumiţi de rezultatele de la bac îşi adună actele pentru a putea să fie admişi în instituţiile superioare de învăţământ.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *