Agricultorii cinstiți pentru munca de un an

Ion Russu din satul Cușmirca a fost desemnat ”Omul anului 2016 în agricultură” și a primit cupa raionului Șoldănești. Fermierul are în gestiunea sa o fermă de porci, care este una dintre puținele de acest fel în teritoriu. Gospodarul a primit distincția în cadrul ceremoniei dedicate Zilei agricultorului, la care au participat toți plugarii din raion.

Ziua agricultorului la Șoldănești s-a desfășurat tradițional la sfârșit de an agricol. La eveniment au venit toți liderii agricoli din raion. La festivitate au fost prezenți specialiști din sectorul zootehnic și fitotehnie, mecanizatori, conducători auto și alți lucrătorii agricoli de la majoritatea gospodăriilor țărănești. Aceștia au stat la masă și s-au detectat cu melodiile interpretate de trupa de fanfară Olișca și muzica de estradă.

Primii care au adresat felicitări agricultorilor au fost angajații Consiliului Raional. Andrei Muțuțchi, șeful direcției agro-alimentare a trecut în revistă succesele și eșecurile pe care le-au înregistrat agricultorii pe parcursul anului. Funcționarul a menționat că în pofida problemelor climaterice nefavorabile de pe parcursul anului, oamenii gliei din raion au înregistrat succese.

Prezent la Ziua agricultorului, Veceaslav Cernat, secretarul de stat din cadrul Ministerului agriculturii, a felicitat și a înmânat diplome de onoare din partea Guvernului câtorva agricultori. Printre aceștia au fost Nicolae Micu din Olișcani, Lilian Borușciuc din Dobrușa, Serghei Donțov și Vasile Belous, ambii din Alcedar, Ruslan Cojocari din Parcani, Vasile Nasu din orașul Șoldănești.

Atmosfera de sărbătoare s-a simțit pe tot parcursul evenimentului. Cei prezenți au ținut să precizeze că au muncit foarte mult pentru a obține succese.

Consiliul Raional a oferit premii bănești mai multor agenți economici. În total, pentru premierea plugarilor, administrația raionului a alocat 40 mii lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *