An de an, râul Cahul devine mai curat grație elevilor din Vulcănești

(Marieta Carabet, elevă la Liceul Teoretic nr. 2 din or. Vulcănești)

La 18 septembrie 2015, elevii Liceului Teoretic nr. 2 din or. Vulcănești din nou au dat o mână de ajutor la salubrizarea râului Cahul.

Acest lucru a fost posibil după ce, un an mai devreme, împreună cu colegii mei am câștigat proiectul „Salvatorii râului Cahul”. Atunci, din suma de 300 USD, care ne-a fost oferită în calitate de premiu de către Clinica Juridică din Comrat, noi am procurat instrumente speciale, mănuşi şi măşti. În 2014, la curăţarea râului au participat, preponderent, cei peste o sută de elevi din clasele a 6-12-ea ale liceului, precum şi profesorii noştri. De această dată, însă, noi ne-am propus să-i implicăm la lucrările de salubrizare şi pe locuitorii oraşului, dar şi  Primăria Cahul.

Râul Cahul este cunoscut prin victoriile pe care, între 7-21 iulie 1770, armata rusă condusă de către feldmareșalul Piotr Rumianțev-Zadunaiski le-a repurtat asupra oștilor otomane. Luptele au avut loc în apropiere de satul Vulcănești, în timpul războiului ruso-turc din 1768-1774 și s-au încheiat cu înfrângerea armatei turce.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *