Comunitatea să-și decidă soarta

Numai comunitatea poate să-și decidă soarta. Rolul administrației publice locale este de a pune în aplicare ideile pe care societatea le înaintează. Acest este stipulat şi în legislaţia în vigoare a republicii Moldova. Faptul în cauză a fost dezbătut şi în cadrul unei întruniri cu funcționarii publici de la primăria Şoldăneşti.

De această părere este şi Inga Burduja, ombudsman la API. Dânsa insistă că orice decizie a funcționarilor publici trebuie neapărat să fie consultată cu cetățenii. Specialista de la Asociația Presei Independente a instruit consilierii locali cum să asigure transparenta procesului decezional. Pentru a-i convinge pe cei părezenți în sală că transparența activității primăriei aduce beneficii, Inga Burduja a adus și câteva exemple.

Cu exemple din teritoriu, a venit și Tudor Iașcenco, directorul săptămânalului Cuvântul. Jurnalistul susține că în cazul în care nu s-ar fi implicat la timp societatea, în orașul Rezina puteau fi implimentate mai multe hotărâri ale executivului republican, care aveau un impact periculos pentru sănătatea omului. Pentru a convinge auditoriul, Tudor Iacenco le-a amintit despre cazul de acum 3 ani, când guvernanții voiau să incinereze la fabrica de ciment din raionul Rezina o cantitate impunătoare de pesticide.

După instruiri, consilierii au menționat că vor solicita ca toate deciziile și hotărârile pe care le i-au să fie consultate cu publicul.

Consultantul din capitală a venit în faţa participanților la adunare cu un set de legi ce țin de transparența procesului decizional. Inga Burduja a ținut să precizeze că transparența procesului decizional poate fi realizată prin mai multe metode. Pagina web a instituției, panourile publice sunt doar câteva surse de informare care sunt la îndemâna oricărei APL.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *