MOLDOVA+ Continuator al dinastiei de profesori

Dintre toate meseriile existente, el a ales să fie învățător de clasele primare. De atunci, a trecut un sfert de secol. Virgil Mihăieș spune că a ales să fie pedagog la îndemnul părinților, pentru a continua dinastia. El nu regretă nicio secundă de alegerea făcută. Zi de zi, vine la lecții, cu proiecte didactice pentru fiecare oră. Pentru asta nu-și cruță nici ochii și nici timpul liber.
Acum vreo 40 de ani, Virgil Mihăieș a venit în satul Cotiujenii Mari tocmai din raionul Orhei. În primii ani de activitate, dânsul a predat educația muzicală. Provocarea vieții a fost însă când administrația școlii l-a îndemnat să facă lecții la clasele primare.
Virgil Mihăieș este unicul bărbat din raionul Șoldănești care lucrează la clasele primare. Dânsul este convins că, pentru a învăța copiii, trebuie să îi iubești. El afirmă că procesul de predare-învățare presupune răbdare multă, căci numai așa se pot obține și rezultatele scontate.
O altă calitate de care ar trebui să dispună un pedagog este atenția. Virgil Mihăieș susține că încearcă să ofere atenție la toți cei aproape 20 de elevi din clasă. Învățătorul vine la fiecare discipol la bancă și îi explică materialul neînțeles. Copiii văd și apreciază gestul dascălului lor.
Învăţătorul spune că se simte bine în colectivul de femei. De altfel, şi colegele lui au despre dânsul doar cuvinte de laudă.
Statistica demonstrează că în pedagogie sunt antrenate mai multe femei, decât bărbaţi. Chiar dacă au făcut o facultate în demeniu, bărbaţii preferă să lucreze în altă parte, decât la şcoală. Lipsa lor în instituţiile de învăţământ se simte. Cel puţin asta o spun unii manageri de şcoli.
Potrivit infomaţiilor oferite la direcţia raională de învăţământ, în insituţiile preuniversitare din teritoriu activează aproape 450 de pedagogi dintre care doar 10 la sută sunt bărbaţi. În majoritatea cazurilor, aceştia citesc lecţii de chimie, biologie, geografie, arta plastică, educaţia fizică şi muzicală.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *