Din fotoliu de primar, pe banca acuzaților

Din fotoliul de primar – pe banca acuzaţilor. Alexandru Tinica, fostul primar al oraşului Şoldăneşti, s-a ales cu o amendă de 6 mii de lei şi privarea de dreptul de a ocupa funcţii publice sau de răspundere pe un termen de un an. Judecătoria Şoldăneşti l-a condamnat pentru abuz de serviciu.
Pedepse similare au primit şi alte două foste angajate ale „Regiei Apă Şoldăneşti”. Toţi trei au fost acuzaţi că au prejudiciat bugetul ÎM „Regia Apă Şoldăneşti” cu 100 de mii de lei.
Atât în cadrul anchetei, cât şi în instanţa de judecată, condamnaţii nu şi-au recunoscut vinovăţia. Aceştia au insistat că acţiunile lor au fost legale. Procurorul însă a fost de altă părere. Omul legii a menţionat că inculpaţii au desfăşurat acţiuni, care contravin legislaţiei în vigoare. Ancheta a stabilit că, fără a consulta specialiştii, persoanele respective au vândut trei cazane, care se aflau la evidenţa ÎM „Şoldăneşti Service”. Obiectele au fost vândute unui locuitor al oraşului Şoldăneşti fără a organiza licitaţii, aşa cum prevede legea. Nici preţul nu a fost apreciat de specialişti. Potrivit procurorilor, prin înstrăinarea bunurilor, bugetul întreprinderii a fost prejudiciat cu 100 de mii lei. Pentru acţiunile lor, inculpaţii au fost condamnaţi la o pedeapsă pe un termen de un an cu privarea dreptului de a ocupa funcţii de răspundere. Alexandru Tinică va trebui să achite şi o amendă de 6 mii de lei. Celelalte două condamnate au fost obligate să plătească 3 mii de lei.
Nici condamnaţii nu au fost de acord cu sentinţa judecătoriei. Ei au spus că vor ataca decizia juraţilor întrucât nu li s-a făcut dreptate. În pofida probelor prezentate în instanţă, aceştia spun că demontarea şi vânzarea cazanelor a avut loc în circumstanţe legale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *