La Poiana, copiii au măsurat cătușele pe colegii săi

Au încercat cătuşele pe colegii lor, au aprins girofarele şi s-au fotografiat cu poliţiştii. În prag de vacanţă, elevii de la gimnaziul din satul Poiana, raionul Şoldăneşti, au discutat cu angajaţii Inspectoratului de poliţie despre drepturile lor, conduita în perioada estivală şi la cine să apeleze atunci când au probleme.

Vizita poliţiştilor în şcoală nu a speriat elevii. Dimpotrivă, copiii s-au bucurat mult să vadă oamenii legii la ei în instituţie. Primii care au ascultat sfaturile poliţiştilor au fost elevii claselor primare. La începutul discuţiei, elevii erau timizi, dar, după câteva întrebări adresate de oaspeţi, copiii au devenit mai curajoşi.

Oamenii legii le-au spus elevilor care sunt principalele reguli de circulaţie, cum trebuie să se comporte, când străinii îi ademenesc şi cum să fie în siguranţă atunci, când rămân singuri acasă. Picii au insistat că ştiu despre aceste reguli. Mai mult decât atât, ei s-au lăudat că mai ştiu că atunci, când pleacă la joacă în stradă, trebuie să anunţe neapărat părinţilor.

Profesorii de la Poiana salută vizita poliţiştilor. Pedagogii au ascultat şi ei cu atenţie sfaturile oaspeţilor.

Discuţia oamenilor legii cu elevii de la Poiana s-a sfârşit cu o lecţie demonstrativă. Poliţistul de sector le-a arătat maşina de serviciu şi alte obiecte din dotare. Elevii au fost curioşi şi chiar au testat cătuşele, volanul şi scutul. Întâlnirea Potrivit lui Cazimir Trocin, şeful Inspectoratului de poliţie Şoldăneşti, în perioada 20 mai — 1 iunie în toate instituţiile de învăţământ preuniversitar din raion vor fi desfăşurate lecţii similare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *