Mănăstirea ȚIPOVA, citadela credinței noastre

De veacuri curg apele râului Nistrului prin preajmă, dar nu le-a reuşit să şteargă de pe oglinda sa turla şi istoria mănăstirii Ţipova. Multe taine ale mănăstirii au luat cu sine apele line ale bătrânului fluviu. Această fortăreaţă duhovnicească a rezistat timpului, pericolelor şi ispitelor. Credinţa şi rugile monahilor care s-au adăpostit între pietrele masive şi sălăşluiesc aici secole la rând nu a putut fi distrusă.

Mănăstirea Ţipova este una din cele mai vechi aşezări monahale de pe teritoriul Basarabiei. Situată pe marginea satului Ţipova, ce se află la o distanţă de 15 km de la şoseaua Orhei-Rezina, săpată în stâncă înaltă de pe malul Nistrului, ea reprezintă un punct de atracţie pentru o mulţime de turişti din republică şi de peste hotare.

De îndată cum am trecut pragul mănăstirii, au fost cuprinşi de  cântarea unui duhovnic. Vocea răzbătea evlavios şi plină de smerenie din interiorul lăcaşului sfânt. Liniştea din împrejurime înghiţea vocea tainică a duhovnicului. Rugăciunea se contopea cu misterul ascuns aici, pe malul stâncos al schitului. Parcă era o lecţie de religie necontenită şi neostenită în acest loc de întremare şi înviorare duhovnicească.

Ieromonahul Varnava şi-a finisat liturghia de dimineaţă şi, parcă blagoslovit de însuşi Dumnezeu, ne-a însoţit pe tot parcursul zilei, cât ne-am aflat acolo. La Mănăstirea Ţipova el a venit de mai bine de un an. În acest timp a reuşit să pătrundă în tainele şi istoria schitului monastic.

Ne-a condus cumpătat spre schitul săpat în stânca, care se află puţin mai în vale, pe o terasă abruptă a malului. Cărăruşa ce şerpuieşte printre arbuşti şi măslini se întinde pe coasta povârnişului până aproape de apa Nistrului. Scările de piatră coboară în zigzag într-o râpă adâncă. Potecile înguste, abrupte, încărcate de taine şi vrajă, te poartă printre stânci ciudate, te scot pe neaşteptate pe maluri primejdioase de prăpastii şi, în sfârşit, ne vedem ajunşi la mănăstirea rupestră.

Această fortăreaţă duhovnicească “este, după părerea specialiştilor, una dintre cele mai importante din toate complexele monastice de pe malurile Nistrului. Mănăstirea uimeşte prin dimensiunile ei şi prin mulţimea de încăperi, legate prin treceri interioare.” Ansamblul în cauză este compus din trei complexe monastice, săpate în malul abrupt al Nistrului, la o înălţime de 100 metri de la apa râului. Primul complex, alcătuit dintr-o bisericuţă cu hramul Sf.Cruci şi cîteva chilii, este cel mai depărtat şi greu accesibil.

În a doua încăpere din acest complex monahal, unde a fost biserica cu hramul Sf.Nicolae, este mai încăpătoare decât cea unde a fost prima bisercă. Pentru a ajunge dintr-o biserică în alta, călugării trebuia să treacă printr-un tunel, cu diametrul de până la un metru. Vizitatorii au reuşit să observe că cele vreo 30 de chilii de la această mănăstire, săpate şi ele în piatră, sunt cele mai atractive pentru turişti. Anume modul lor de amplasare constituie deosebirea dintre mănăstirile din ţara noastră.

Biserică cu hramul Adormirii Maicii Domnului este cea mai nouă şi mai bine amenajată aici, în stâncă. Ea este cu numeroase încăperi, pereţi tencuiţi şi o boltă ce imită cupola. Zilnic, spre această biserică îşi îndreaptă paşii zeci de creştini pentru a se inspira cu înţelepciune dumnezeiască şi a aprinde o lumânare spre nădejde şi sănătate. Actualmente, călugării din această sfântă Mănăstire vin în fiecare sâmbătă şi duminică în bisericuţa mică, dar cu atâta valoare spirituală, şi se roagă pentru întregul popor.

De mănăstirea de la Ţipova sânt legate multe legende. Călugării din partea locului însă nu se inspiră de aceste preziceri. Pentru ei filele de istorie scrise, lăsate şi păstrate de sute de ani sunt adevăratele prorociri. Printre ctitori, cel mai des este pomenit Ştefan cel Mare şi Sfânt. Cu toate acestea, despre legătura istorică dintre mănăstirea Ţipova şi Domnitorul Ştefan cel Mare şi Sfânt ieromonahul Varnava nu ne-a dat multe detalii.

Se spune că aici, la Ţipova, deasupra mănăstirii rupestre, înainte de luptele sale, Ştefan cel Mare venea cu un grup de ostaşi pentru a se ruga lui Dumnezeu. Valentina Matei, locuitoare a satului Ţipova, ne-a spus că aici, sub mănăstirea de piatră, a fost un lac. Cică, ostaşii întorşi răniţi de la lupte se scăldau în aceste ape tămăduitoare şi se întremau. Chiar şi pe soţia-sa, Maruşca, care era din satul vecin Horodişte şi suferea de epilepsie, domnitorul a lecuit-o în apele lacului tăinuit. Călugării de la Ţipova nu împărtăşesc aceste legende.

Obosiţi fizic, dar plini de energie şi inspiraţie duhovnicească împreună cu ghidul nostru, preotul Varnava, am urcat cu uşurinţă treptele din piatră pe cărarea asemenea unei serpantine. În foarte scurt timp am ajuns în vârful dealului, de unde apa Nistrului pare o oglindă mişcătoare. Apropo, de sus admiram luntrele cu pescari, păsările solitare. Câteva lebede albe, ca neaua,  îşi reflectau siluietele în apa lină şi limpede. Cât de bun a fost Dumnezeu cu merenii, încât să le dăruiască acest colţişor de rai.

Anume aici, sus pe stânca cea mai înaltă a metocului mănăstiresc,  falnică şi solitară, scufundată în linişte, stă biserica cea nouă.

Puţini la număr sunt trăitorii din această mănăstire. Puţini, dar poate cei mai evlavioşi, mai buni la Dumnezeu. Or, după cum ne spune preotul Varnava, viaţa monahală trebuie să fie un nod rezistent între monah şi tainele Dumnezeieşti.

Pe lângă biserica cea nouă au fost construite şi câteva chilii.Tot atât de strâmte, dar cu aşternuturi moi, cu mesuţe şi scaune, nu din piatră, ci  moderne. Dar şi în aceste condiţii s-a păstrat credinţa acelor călugări din de la începuturi.

Stareţul Mănăstirii Ţipova, Arhimandritul Serafim Razmeriţă, are în menire de a menţine în lăcaşul Domnului buna pace, viaţa după cuvântul Domnului. Dumnealui constata că trăim timpuri grele. Părintele spune că lupta dintre puterea negativă şi cea pozitivă vine din trecut, dar istoria ne arată că binele  mereu a câştigat.

La amurg, mănăstirea era gata de a-şi începe liturghia de seară. Oamenii erau anunţaţi de călugărul care bătea toaca.

Clopotul şi toaca…  sunetele care şi până astăzi îi face pe creştini să se oprească din goana vieţii, să-şi facă semnul crucii, să-şi ascundă sufletul măcinat de problemele vieţii şi să se refugieze în viaţa spirituală. Acolo, unde binele e bine, unde domneşte pacea, liniştea şi credinţa.

Se bucură nespus vieţuitorii mănăstirii, când pe poarta mereu deschisă intră pelerini. La Ţipova vin mereni din toate colţurile ţării, chiar şi a lumii. Unii trec pe lângă biserică fără a pătrunde în interiorul ei, fără a-şi face semnul crucii, fără a procura o lumânare. Trec pelerinii… şi ei… ca nişte ispite din afara vieţii monahale. Şi oare dacă nu te interesează ochii sfinţilor de pe icoanele din biserică, de ce ar trebui să curmi liniştea celor care s-au rugat între pietre şi au dormit pe piatră?

Mănăstirea Ţipova, un colţişor de rai din ţara noastră, care a văzut faptele eroice ale marilor voievozi şi a ocrotit poporul nostru în faţa duşmanilor. Mănăstirea Ţipova însă a fost martorul biruinţelor spirituale ale multor sihaştri, prin rugăciunile cărora neamul nostru nu s-a pierdut.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *