MOLDOVA+ Birocrații îl țin cu poarta încuiată

Visul de a avea o brutărie i l-a spulberat statul. Un bărbat din satul Samaşcani, raionul Şoldăneşti are mai multe probleme, încât chiar şi jumătate de milion de lei luat în credit pentru a-şi porni afacerea îi pare un fleac.
Acum, după ce a scăpat de datorii, dânsul vrea să reia activitatea brutăriei, dar nu reuşeşte. Piedica, insistă el, vine de la „Moldova Gaz”. Pentru a i se deschide robinetul de la conducta de gaze, anumiţi funcţionari din cadrul acestei întreprinderi îi cer să prezinte 32 de acte. Toate acestea l-ar costa cel puţin 10 mii de lei, bani pe care, actualmente, familia cu 9 membri nu îi are.
Problemele familiei Panfile au început acum şapte ani. Pentru a-şi realiza visul de a avea un bussines mic, Sergiu Panfile a mers să ia un credit de la o bancă. Cu mult chin şi răbdare, a reuşit să crediteze 300 mii de lei. În schimb, a fost nevoit să pună în gaj şi casa vecinului, care e mai mare şi corespundea sumei de 600 mii de lei.
Aici nu s-au sfârşit necazurile din viaţa proprietarilor noii brutării. În cei doi ani de activitate ai gospodăriei ţărăneşti, familia Panfilie a îndurat multe. Pentru a-şi onora la timp ogligaţiunile faţă de bancă, sămăşcănenii au fost nevoiţi să renunţe la multe. Un an de zile au stat fără lumină în casă şi fără televizor. În plus, soţii lucrau şi nopţile pentru a restitui banii de la bancă. Pe motiv că nu aveau bani în plus şi nu aveau cu ce remunera eventuali angajaţi, la brutărie lucra familia: cei doi soţi şi feciorul mai mare.
După doi ani de zile de activitate, Serghei a lăsat brutăria şi s-a dus în Federaţia Rusă unde să acumuleze finanţele necesare pentru a întoarce datoriile. A muncit printre străini 3 ani. Acum, când nu mai datorează nimănui un bănuţ, bărbatul vrea să o ia de la capăt. Nu poate deoarece şi de această dată e vorba de bani. Chiar dacă brutăria este dotată cu tot necesarul, el este nevoit să stea cu lacăt la poartă. Pentru a putea lucra, familia Panfilie are nevoie de gaz. Cei de la Modova Gaz i-au cerut lui Serghei un pachet din 32 de documente.
Bărbatul îşi aminteşte cu nostalgie de timpul, când funcţiona brutăria lui. El spune că se străduia să coacă pâine bună şi să o vândă caldă, scoasă din cuptor. Pentru ca aluatul să fie perfect, el alegea cu grijă grâul pe care îl utiliza.
Serghei Panfilie insistă că numai vrea să lucreze printre străini. El vrea să muncească pentru ţara noastră, pentru oamenii din sat. Bărbatul este decepţionat că în loc să îi faciliteze bussnesul, instituţiile de stat îi crează doar probleme.
La Biroul comun de servicii şi informaţii Şoldăneşti am fost informaţi că anual, mulţi tineri solicită informaţii ce ţin de iniţierea afacerii. Totodată, Galina Nani, şefa Biroului şi şefa secţiei economie a Consiliului raional, ne-a spus că din 2014 până în prezent încă nimeni din solicitanţi nu s-a lansat în bisness.
Potrivit informaţiilor oferite la Inspectoratul fiscal din Şoldăneşti, în raion sunt înregistrate peste 10 mii de persoane juridice. Cei de la fisc susţin că în agricultură ar desfăşura activităţi economice maximum 500 din cele 7 mii de gospodării ţărăneşti existente oficial. În ansamblu, în raionul Şoldăneşti activează aproximativ două mii de agenţi economici sau fiecare al cincilea din cei înregistraţi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.