Orașul Soldanesti are plan urbanistic

Graţie suportului financiar oferit de USAID, oraşul Şoldăneşti are plan urbanistic. Administraţia publică locală speră că în următorii ani, locuitorii vor avea parte de un oraş modern. Planul a fost dezbătut în cadrul unei întruniri a autorilor proiectului cu aleşii locali şi societatea civilă din Şoldăneşti. Pentru a realiza acest scop, pentru început, autorităţile şi-au propus să repare drumurile şi să amenajeze mai multe parcări.
În cadrul prezentării, Svetlana Zaiţev, viceprimarul oraşului, a precizat că planul urbanistic de dezvoltare a fost realizat de Institutul Naţional de Cercetări şi Proiectări. Negocierile au început în 2014. Lucrările de proiectare au durat un an de zile.
Arhitecţii au menţionat că pentru realizarea planului urbanistic au fost luate în calcul mai multe aspecte. În primul rând, specialiştii au ţinut cont de asezarea geografică a localităţii.
Conform proiectului, toate schimbările care se vor produce în Şoldăneşti vor fi efectuate ţinându-se cont de prevederile planului urbanistic. Lucrările de amenajare a terenurilor se vor desfăşura numai cu avizul primăriei şi al specialiştilor din domenile respective. Chiar şi restaurarea sau reabilitarea monumentelor istorice va fi efectuată cu acordul organelor abilitate.
În cadrul prezentării cu întrebări şi propuneri au intervenit mai mulţi consilieri locali.
Svetlana Zaiţev, viceprimarul oraşului a menţionat că pentru perfectarea proiectului se estimează la aproximativ 60 mii de lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.