Polițiștii și medicii dezmint zvonul privind omorul pruncului găsit în cimitirul din satul Olișcani

Zilele trecute, presa naţională a scris despre faptul că niște localnici ar fi găsit cadavrul unui făt, lăsat în cimitirul din satul Olişcani. În știre mai era relatat că presupusa mamă care și-a aruncat copilul ar fi o femeie în vârstă de 40 de ani.
Poliţia din Şoldăneşti a constatat că mama fătului a suferit, la spitalul raional Şoldăneşti, un avort spontan şi şi-a îngropat copilul în cimitir. Dat fiind că groapa nu ar fi fost adâncă, corpul neînsufleţit al fătului a fost scos la suprafaţă. Potrivit oamenilor legii, incidentul a avut loc pe 9 august.

La Centrul de Sănătate Olișcani am fost informați că o femeie în vârstă de 39 de ani s-a adresat la medici cu acuze la dureri abdominale. Serviciul de urgenţă a transportat gravida la spitalul raional.

Medicul a menţionat că gravida a suferit avort spontan la termenul de 18-20 de săptămâni. Dânsul a mai adăugat că dacă femeia ar fi fost la evidenţă, situaţia respectivă ar fi putut evitată.
Mihail Grăjdean a spus pentru Impuls TV că femeia nu era la evidenţă medicală. Ea este divorţată şi creşte de una singură 3 copii. Recent dânsa revenise de peste hotare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *