Presa regională, un os în gâtul guvernării?

Media Azi: Cum se răfuiesc autoritățile publice cu presa regională, neangajată politic

Un  caz ieșit din comun s-a produs acum o săptămână la Rezina, unde poliția a sechestrat tirajul ziarului regional Cuvântul. Cum a fost posibil să se întâmple așa ceva într-o guvernare care se declară democratică și pretinde că se integrează în Europa? Subiectul este discutat în ediția 77 a emisiunii Media Azi de jurnalistul Nicolae Negru, gazda emisiunii, și invitatul său, directorul publicației, Tudor Iașcenco.Aflați care a fost pretextul și care  au fost motivele adevărate pentru această acțiune abuzivă. Cine și de ce a fost interesat ca ziarul să nu ajungă la timp de cititori și cum s-a încheiat acest caz scandalos.Într-o altă ordine de idei, vedeți din emisiune în ce condiții activează presa regională, cum reușește să se mențină pe linia de plutire și de ce statul nu o sprijină.

_______________________
Emisiunea „Media Azi” este realizată de Centrul pentru Jurnalism Independent. Prin intermediul ei, ne propunem să scoatem în prim-plan problemele cu care se confruntă în prezent jurnaliștii din media autohtone și să identificăm soluții pentru ele. Emisiunea poate fi vizionată pe portalurile www.moldova-azi.mdwww.media-azi.md și www.mediacritica.md și pe canalul Youtube al CJI. Emisiunea este realizată cu sprijinul financiar al Agenției Suedeze pentru Dezvoltare și Cooperare Internațională, prin intermediul Ambasadei Suediei la Chișinău.

Lasă un răspuns