Ziua Daciei i-a unit pe toți în horă

A avut loc ediţia a XI-a a festivalului raional „Ziua Daciei”. Evenimentul a avut loc în Fuzăuca, sat unde majoritatea locuitorilor sunt ucraineni şi vorbesc preponderent limba rusă. Asta, însă, nu a fost un impediment pentru gazde şi oaspeţi să danseze, să cânte şi în limba română.

Organizatorii festivalului Ziua Daciei” spun că ediţia curentă s-a deosebit de precedentele. Chiar şi întâmpinarea oaspeţilor a fost inedită. Moderatorii au vorbit în limba rusă şi română. (filmări de la întâmpinarea oaspeţilor)

Potrivit Adrianei Bulat, specialist la secţia raională cultură, tineret şi sport, la festival au participat 12 colective artistice din raion. Artiştii au avut în repertoriul lor cântece şi dansuri culese din foclorul local.

Printre oaspeţii evenimentului au fost şi tinerii de la Clubul sportiv din oraşul Râbniţa. Unii din ei au rude în Fuzăuca. Bărbaţii au participat la lupte tradiţionale şi marţiale. Tragerea otgonului a fost una din cele mai impresionante lupte. Gazdele au fost cei mai puternici. În ritm de dans, fetele de la Râbniţa au prezentat pe scenă elemente de fitness.

Spre deosebire de celelalte ediţii, la Fuzăuca au lipsit expoziţiile meşterilor populari. Organizatorii susţin că de această dată s-a pus accent pe cântec şi dans, adunate din străbuni.

In acest context, artiştii amatori de la Rogojeni au venit în scenă cu o piesă despre tradiţiile de sfântul Gheorghe.

La finalul evenimentului, participanţii au primit diplome şi trofee ale de la Consiliul Raional. Sfafeta festivalului a fost transmisă satului Rogojeni, unde ani la rând s-a desfăşurat această sărbătoare.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.