Eugen Grabovschi: Mă consider un intelectual împlinit. Ca om –sunt fericit.
Cu Eugen Grabovschi, ex-director al școlii medii de la Negureni, ex-parlamentar, ne-am întâlnit la muzeul istorico-etnografic din localitate, iar discuția cu domnia sa s-a axat pe monografia ”Negurenii din brațele Răutului” a publicistului Tudor Țopa. Dar situația deloc simplă cu parlamentul actual, ales în rezultatul unor conjurații, fraude și vânzări de deputați ca la piață ne-a dus cu gândul că un interviu cu dl Grabovschi ar fi binevenit dat fiind CV-ului lui notoriu: manager școlar cu un mandat de 20 ani, parlamentar în al doilea legislativ, dumnealui fiind și unul din fondatorii Partidului Renașterii și Concilierii, unul din colegii președintelui Snegur, care după finalizarea activității de deputat a revenit în sat. Amintim că Eugen Grabovschi are 76 ani și este tată a trei copii deja maturi.
-Domnule Grabovschi, cum se întâmplă că vii ca specialist într-un sat conform repartizării pentru trei ani, dar rămâi aici pentru o viață?
– În cazul meu, providența divină a făcut niște corectări or, m-am născut în Țânțăreni, satul vecin, iar la Chițcani, în satul de vizavi, peste Răut de Negureni, am absolvit 10 clase. Acasă, la Țânțăreni, am trăit doar cu mama. Tata a decedat în noiembrie 1944, la doar câteva luni de la apariția mea pe lume. Mama a făcut orice-i sta în puteri ca eu să fac carte. Am amsolvit școala medie, am intrat la facultatea de fizică și matematică la USM. După 2 ani, am făcut trei ani de armată. Destinul mi-a hătăzut să mă căsătoresc cu Doina, fiica lui Vasile Butuc, pedagog la școala de la Negureni. Astfel ne-am stabilit cu traiul și cu munca pe această vatră, căreia i-am purtat credință o viață. Astfel ne-am ținut locului, fiind semănători de lumină pentru generații de elevi de la Negureni.
– Rezultă că lecții de profesionalism și de viață ați împărtășit și de la colegii dvs…
– Doina, soția mea, a fost învățătoare de clasele primare, era cu dar de la Cel de Sus. Am avut și un colectiv bun de pedagogi care era unit, inovatori după modul de a munci și conștienți de faptul că rezultatul muncii vine doar peste ani.
-Timp de 20 ani, ați fost directorul școlii medii din localitate. Cum s-a întâmplat?
-Cred, a fost o situație firească, când colectivul mi-a acordat încredere. Ideea mea era să fac din Negureni o localitae pentr care dragostea de carte să fie un cult or, aveam deja în raion sate, unde asemenea atitudine către studii era formată încă din perioada interbelică. Mă refer la Sărăteni, Chiștelnița, Mândrești, Chițcani, unde avuseră 7 clase în școală. Am început să selectăm cadrele noastre de pedagogi, începând cu clasele primare. I-am monitorizat la școli pedagogice și universități încât pot declara că unii din ei au fost pregătiți din puncte de vedere a profesiei chiar mai bine ca directorul școlii.
-Ați fost și ctitorul blocului cu 4 etaje a școlii, acum Gimnaziul Negureni, care v-a făcut renumit…
– De fapt, clădirea școlii o datorăm lui Andrei Doroftei, președintelui de colhoz de la noi. Remarc: doar trei școli după asemenea proiect au fost edificare în țară – a noastră, cea din Cricova și cea de la Râbnița. Am avut 46 cabinete funcționale. Adică, instituția era dotată cu televizoare color, linguafonie, aparate cinematografice. Astfel, interesul pentru școala noastră a crescut brusc. Așa s-a întâmplat că părinții din alte sate să-și aducă copii la noi la studii. Instituția am edificat-o în 1987. Grație colectivului, gimnaziul funcționează bine mersi.
-De la director de școală ați devenit deputat, un fel de avis rara pentru parlamentarismul actual…
-Nu am fost pregătit pentru funcția respectivă și mă mir cum am ajuns între aleștii poporului. Or, eram cu numărul 64 pe listele PDAM, cunoscut ca partid al președinților de colhoz. Dar nu am putut împărtăși ideologia lor și la scurt timp ajunsei în opoziție. Iată cum a fost. Am asistat la niște seminare cu participarea savanților lingviști din România, Rusia, Ucraina. Am ieșit de acolo convins că lmba noastră este cea română. Ne cheamă la el Petru Lucinschi, care era atunci președintele parlamentului. Eram 23 și ne-a spus să ne determinăm cu denumirea limbii. Răspunsul care i l-am dat îl țin minte mot-a-mot și azi: ”Am terminat fizică și matematică, științe care includ 2 noțiuni: axioma și teorema. Se știe că dacă în matematăcă are loc o acțiune, apoi axioma devine teoremă. Adică se demonstrează că 2 ori 2 fac 4, de asemenea cum că 2 plus 2 fac 4 și nu altfel. Prin urmare, limba este română. Bătălia cea mare s-a dat în fracțiune, unde eu eram alături de alți 12 deputați, între aceștia Andronic, Suruceanu, etc. Am creat un grup parlamentar aparte. Și am fost marginalizați. Chiar mi s-a schimbat locul de membru al comisiei: erammembru al comisiei de securitate a statului și am fost transferat în cea pentru petiții și scrisori. Cu regret, trecând în opoziție, puțin probabil să poți influența politica majorității. Ulterior, PDAM a pierdut definitiv alegerile. Am avut mandat și în legilaticul următor – în cadrul așa numitei Convenții Democrate din Moldova. Remarc, nu au fost timpuri, când, vorba lui Voronin, deputații s-ar fi vândut precum animalele la piață.
-Dacă ar fi să reduceți viața care ați trăit-o la un argument, care ar fi acest argument al dăinuirii Dvs.?
-Mă consider un intelectual împlinit. Ca om, sunt fericit. Am semănat lumină, am creat o școală și un colectiv de pedagogi, unde am lăsat o ordine și o ținută, care se păstrează și astăzi. De parcă aș fi plecat ieri din școală. Am revenit în sat or, așa și nu m-am putut deprinde cu Chișinăul. Copiii, 3 la număr, au îmbrățișat alte profesii, decât cea de pedadog. Dar asta este obțiunea lor din simplu motiv că omul trebuie să aducă beneficii comunității și satisfacție morală sieși acolo, unde găsește de cuviință. Apropo, deputat fiind, m-am străduit să ajut lumea or, eu, la timpul meu, am fost leul zodiacal cam strâns la perete și am fost nevoit să lupt de unul singur spre a obține ceva. Beneficii n-am avut niciodată – eram al șaptelea pe lista de primire a salariului. Dar am satisfacție sufletească că ajut pe cineva, că copilul din școala condusă de mine se vrea la carte. Acestea m-au bucurat, dar mă bucură și acum, că am plecat din educație la timp și satisfăcut că mi-am îndeplinit misiunea.
Ion Cernei: text
Victor Sofronii-video si foto