Era în căutarea unui cazanmai perormant pentru a-și încălzi casa. Vroia ceva care ar avea o capaitate de a produce mai multă energie termică, dar și cheltuielile să fie maximum de mici. În una din discuții cu o rudă, aceasta i-a propus să urmeze exemplul altor state, unde lumea se încălzește de la baterii solare. Și el a acceptat. Este vorba de Mihai Mârzenco profesor din satul Mateuți, raionul Rezina.
Mihai nu ascunde că de mai mult timp îl macina gândul cum va reuși să-și asigure o bătrânețe mai ușoară, în special întimpul rece a anului. L-a intrigat mult soluția aplicată în Europa privind încălzirea spațiului locativ.
În intențiile sale de a procura și a instala un minicomplex energetic Mihai a fost susținut categoric de soție și copii.
Anteriro, familia Mârzenco utiliza curentul electric doar la iluminarea casei și încălzirea apei. Având baterii solare, aceasta a electrificat întreaga gospodărie.
Grație utilizării utilajului performant, gospodarul are posibilitatea să monitorizeze în permanență tot procesul tehnologicde producere a curentului electric.
Chiar dacă stația îl poate asigura pe deplin cu energie electrică, Mihai Mârzenco mai colaborează cu distribuitorul de ecurent electric.
Cu bună seamă, programul pus în aplicare la compiuter asigură evidența și transparența totală a funcționării utilajului tehnologic.
Potrivit bilanțului făcut de gospodar, pe toată perioada funcționării, începând cu 28 iunie trecut și până la sfârșit de ianuarie curent, în gospodăria lui Mihai Mârzenco fusese consumate 2900 kwh de energie electrică de la RED NORD. În acelaș timp, stația lui Mihai furnizase în rețeaua RED NORD 1440 kwh.
Cu un deosebit elandespre schimbările produse vorbește gospodina casei, Oxana Mârzenco.
Chiar dacă a suportat cheltuieli considerabile, Mihai Mârzenco este ferm convins că s-a meritat să facă această investiție. Este o investiție și profitabilă din punct de vedere financiar. Aceasta însă a îmbunătățit substanțial și condițiile de trai.