Pentru prima dată în ultimile două decenii, în anul curent, în raionul Șoldănești, nu se va desfășura festivalul-concurs al tradițiilor și obiceiurilor de iarnă. Asta nu pe motiv că secția cultură nu ar dispune de suport financiar. Potrivit lui Alic Rudei, șeful secției cultură a Consiliului raional Șoldănești, anterior, administrația raionului a susținut considerabil domeniul culturii. Ca urmare, în teritoriu se desfășurau mai multe activități culturale de nivel local, dar și național.
Alic Rudei a precizat că, din cauza pandemiei, anul curent, s-a decis ca festivalul-concurs al tradițiilor și obiceiurilor de iarnă să fie înlocuit prin evoluări separate a artiștilor amatori, la ei acasă. Astfel, colectivele au libertate în alegerea repertoriului. Asta ar asigura o diversitate mai mare a obiceiurilor și tradițiilor preluate nemijlocit din regiunile de unde vin colectivele. Aceste prezentări urmează să fie filmate și, întrunite într-un filmuleț, să fie prezentate spectatorilor prin intermediul televiziunei și rețelelor sociale.
Printre cei care vor veni în fața cetățenilor este și colectivul folcloric ”Datina” din satul Olișcani. De altfel, acest colectiv în anul curent a rotunjit primul deceniu de la lansare.
Formația Datina din Olișcani se deosebește de alte colective din raion. Întâi de toate, nucleul acesteia îl constituie oameni cu experiență de viață. Și repertoriul lor este unul deosebit, corespunzător denumirii. În mare parte, membrii colectivului vin cu cântece, preluate de la bunicii și rudele lor.
Potrivit Dinei Muntean, în repetate rânduri, Datina a fost menționată la concursurile raionale. Artiștii din Olișcani au cules multe aplauze și în cadrul mai multor concursuri naționale. Între acestea sunt „Festivalul Cultural al românilor de pretutindeni „, festivalul „Bunica Fest „-Bălți, festivalul sarmalelor și plăcintelor la Sîngerei și Târgul de Crăciun la Chișinău.
După cum am fost informați de Alic Rudei, dacă la primele ediții ale festivalului tradițiilor și obiceiurilor de iarnă participau maximum 10 colective, anul trecut, în scena festivalului au evoluat peste 20 de formații. Sursa citată a menționat că deși inițial bugetul secției cultură pentru 2019 era de 15 mii lei, în ansamblu, în aceste scopuri au fost alocate aproximativ 100 mii lei. Au fost ani când în raion se desfășurau până la 30 de activități culturale pentru care erau distribuite circa 400 mii lei.
Aceste materiale apar în cadrul unui proiect sponsorizat de Fundația “Thomson Reuters” ca parte a Asistenței pentru mass-media independentă din statele Parteneriatului Estic, care este finanțat de Biroul pentru Dezvoltare, Comunitate și Dezvoltare al Regatului Unit.