Avaria de la Cernobâl, razboi nuclear nedeclarat

Şoldăneştenii care au participat la lichidarea consecinţelor accidentului nuclear de la Cernobâl au primit medalii şi premii băneşti. Evenimentul a avut loc cu ocazia împlinirii celor 31 de ani de la declanşarea catastrofei. Îmbrăcaţi în uniforme militare, cu medalii la piept, majoritatea combatanţilor s-au prezentat în incinta Consiliului raional la festivitatea solemnă.

Au trecut deja mai bine de trei decenii de la catastrofa de la Cernobâl, dar oamenii nu au uitat de ea. Cei prezenţi la adunarea solemnă au depănat amintiri despre acea zi care le-a furat sănătatea.

Ca şi multe alte dezastre, accidentul de la Centrala atomoelectrică de la Cernobâl s-a produs în orele nopţii, când oamenii se odihneau. Sâmbătă, 26 aprilie 1986, la ora 01:23:58, reactorul 4 a suferit o explozie catastrofală a cazanelor, care a declanşat un incendiu, o serie de explozii adiţionale şi fluidizare nucleară. A doua zi, dis-de-dimineaţă, forţele armate din toată URSS au delegat militari la faţa locului pentru a lichida consecinţele avariei. De la Şoldăneşti au plecat la Cernobâl 19 persoane.

Din aprilie 1986 până acum, dintre combatanţii din Şoldăneşti au murit 2 bărbaţi. Aceştia s-au stins din viaţă din cauza bolilor provocate de atomii nucleari la care s-au expus oamenii. Alţi doi participanţi stau ţintuiţi la pat.

Deşi au trecut zeci de ani de la accidentul de la Cernobâl, consecinţele acestuia se fac simţite şi astăzi. Potrivit OMS, cei care au participat la lichidarea consecinţelor sunt bolnavi şi copiii pe care îi nasc se îmbolnăvesc de diferite maladii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.