Au găsit raiul pe pâmânt şi nu vor să-l lase pentru nimic în lume. Localitatea este amplasată în părdure, lângă un iaz. Este vorba despre cătunul Odaia, din raionul Şoldăneşti, despre care Impuls TV a mai comunicat.
La doi ani distanţă de la ultima noastră vizită, localitatea s-a îmbogăţit cu încă o familie, venită din capitală. Maria şi Denis Cobâlean sunt mamă şi fiu. Au venit în Odaia de la Chişinău, la o distanţă de peste 120 km. Înainte de a vinde apartamentul din capitală, Denis a căutat informaţii despre Odaia prin diverse surse. Ceea ce a descoperit, l-a determinat să se mute aici cu traiul fără a mai sta pe gânduri.
Şi chiar dacă la Chişinău nu era obişnuit cu munca fizică, aici, la Odaia, s-a învăţat să facă de toate pentru gospodărie. A început de la curăţenie.
După aproape doi ani de trai în Odaia, Denis are planuri mari referitor la localitatea lui. El a curăţat deja tot cătunul de pungi şi plastic. Apropo, a fost o situaţie, când, din contul metalului uzat, adunat de prin preajma casei, a achitat facturile pentru energia electrică consumată timp de două luni. La toamnă, dânsul vrea să cureţe iazul din apropiere.
Fiodor Cepraga, primarul comunei Alcedar, spune că va face tot posibilul ca iazul să nu fie dat în arendă. Asta pentru ca oamenii din localitate să se odihnească şi să pescuiască acolo în voie.
Dar asta nu e singura doleanţă a oamenilor din Odaia. Ei vor ca autorităţile măcar să le niveleze drumul. Localnicii conştientizează că bani în buget nu sunt şi e doar vis să li se repare drumul.
Alexandru Pogonin este un alt chişinăunean, care s-a mutat în Odaia înaintea lui Denis. El consideră că cea mai mare problemă a lor este lipsa unui transformator mai puternic. Cel existent este slab pentru cele 5 gospodării din sat.
De aproape două decenii trăiesc în Odaia soţii Ţurcanu. Casa lor este situată chiar la intrarea în cătun. Ei spun că în sat e linişte totală.
În Odaia îşi duc traiul 6 persoane. Cea mai longevivă localnică este Lidia Elsacova. Femeia locuieşte în cătun de aproape 30 de ani. În ansamblu, în comuna Alcedar, parte componentă a căreia este şi Odaia, trăiesc circa 1300 oameni, inclusiv vreo 300 de cetăţeni sunt stabiliţi cu traiul în Curatura, cel de al treilea sat din primăria Alcedar.