E timpul SĂ FII ACTIV

 

Societatea civilă şi rolul ei în promovarea valorilor democraţiei, consolidarea relaţiilor APL şi ONG-lor

Vinerea trecută la Soroca, iar ieri – la Rezina, în sala de şedinţe a ADR „Habitat”, a avut loc lansarea proiectului ”E timpul să fii activ”, implementat de A.O. INFO DAVA (Soroca) în parteneriat cu săptămânalele OBSERVATORUL DE NORD (Soroca) şi CIVÂNTUL (Rezina). Scopul proiectului este monitorizarea şi mediatizarea activităţilor mai multor ONG-uri din regiunile de Nord şi Centru ale R. Moldova în cadrul PROIECTULUI „DEZVOLTAREA SOCIETĂȚII CIVILE LA NIVEL LOCAL ÎN REPUBLICA MOLDOVA”, finanțat de Uniunea Europeană și Konrad Adenauer Stiftung și axat pe sporirea rolului societăţii civile în promovarea valorilor democraţiei, consolidarea relaţiilor autorităţilor publice şi organizaţiilor neguvernamentale în numele soluţionării problemelor economice, politice, sociale şi spirituale cu care se confruntă R. Moldova.
Şi la Soroca, şi la Rezina la întruniri au participat primari, funcţionari şi consilieri locali de nivelul I şi II, reprezentanţi ai societăţii civile din ambele regiuni care s-au încadrat activ în dezbateri, venind nu numai cu constatări a stării lucrurilor în domeniile de referinţă, dar şi diverse sugestii privind schimbarea situaţiei, soluţionarea problemelor cu care se confruntă societatea noastră, cine şi ce ar trebuie să facă în această ordine de idei.

Conform proiectul nostru, timp de 12 luni, săptămânalele OBSERVATORUL DE NORD şi CUVÂNTUL vor monitoriza şi mediatiza multilateral mersul implementării proiectelor “Cetăţeni pro-activi, angajament civic fortificat – societate civilă puternică” ( ADR “Habitat”), Conexiuni multiculturale – societate unită”(AO CMEIC, Teleneşti), “Dezvoltarea capacităților și a grupurilor de cetățeni în domeniul transparenței administrative, anticorupție și integritate, procesului participativ de luare a deciziilor în localitățile țintă” (Alianța INFONET, în parteneriat cu Asociația Cetățenilor cu Inițiativă (ACI), acţiunile desfăşurate de AO” “Asociaţia băştinaşilor din Pepeni” (Sângerei) ş.a., dar şi impactul acestor activităţi.
Sperăm la o rezonanţă largă a acestor publicaţii şi vom fi recunoscători cititorilor care vor reacţiona cu luări de atitudine, idei vizavi de activităţile desfăşurate în cadrul proiectelor respective, atât pentru ziarele, cât şi site-urile noastre observatorul.md şi cuvintul.md.

 

 

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *