ELECTORALA 2019. Tinerii își doresc o țară mai frumoasă

Dan Banari este originar din satul Samașcani. Actualmente, își face studiile la liceul Alexei Mateevici din orașul Șoldănești. La 24 decembrie trecut, el a împlinit 18 ani. Astfel, el a obținut dreptul constituțional de a alege și a fi ales. Chiar dacă majoritatea din cei intervievați insistau că tânăra generație este pasivă, că nu este motivată să participe la scrutin, Dan a spulberat aceste afirmații. El va merge la alegeri. Dan ne-a spus că va participa la alegeri nu din curiozitate. El speră că anume și prin implicarea lui poate fi îmbunătățită starea de lucruri din Moldova. Mai mulți liceiști ne-au spus că neapărat vor merge la secția de votare. Aceștia se arată convinși că doar manifestând activism civic poți influența situația din țară. Alegerile din Republica Moldova au loc la fiecare patru ani și sunt de două tipuri: locale și generale. În acest an, locuitorii țării noastre vor avea ocazia să participle la parlamentarele care se vor desfășura într-un alt format, diferit de cel de până acum. Istoria alegerilor parlamentare a început încă în anul 1989, când sistemul electoral din Republica Moldova cunoaște reforme de profunzime, prin care au fost puse bazele statului de drept. Prin hotărârea Sovietului Suprem al RSS Moldoveneşti a fost creată Comisia Electorală Centrală pentru alegerea deputaţilor poporului. La 21 noiembrie 1997 a fost adoptat Codul Electoral care a reunit toate actele legislative referitoare la alegerile prezidenţiale, parlamentare şi locale. În baza Codului electoral a fost înfiinţată Comisia Electorală Centrală ca organ de stat cu statut permanent, pentru organizarea şi desfăşurarea alegerilor. Până în prezent, Codul Electoral a suportat mai multe modificări, fiind adaptat la normele internaţionale. Și cetățenii activi caută să fie la curent cu legislația în vigoare. Chiar dacă oamenii sunt siguri că pe 24 februarie vor merge la urnele de vot, ei încă nu s-au determinat pe cine vor susține. Un motiv este și faptul că ei nu cunosc cine sunt cei care-și doresc mandatul de parlamentar. În plus, alegătorii recunosc că nu au încredere în politicieni, fapt care îi face să fie mai pesimiști. Cu toții știm cât de așteptate sunt scrisorile. Dar, până nu o expediezi, nu ai cum aștepta raspuns. Așa și în alegeri: dacă nu vom merge la vot, nu putem avea așteptări de la guvernare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.