La 20 septembrie 2018, Impuls TV face 20 de ani de la lansarea pe piața media din republică.
La 20 septembrie 1998, Impuls TV a fost lansat cu emisiunea FAȚĂ în FAȚĂ CU PUTEREA. Postului de televiziune regională Impuls TV i-a fost eliberată LICENȚA de EMISIE, în bază de concurs, prin decizia CCA, la 13 ianuarie 1998. Primul oaspete al ediției a fost Nicolae Roman, oraşul Şoldăneşti. Potrivit unui studiu, efectuat de Centrul de investigații sociologice și marketing CBS-AXA, Impuls TV era recepţionat în rază de 30 km, cu aproximativ 35 mii de potenţiali telespectatori.
Impuls TV este un post tv generalist, cu publicul-ţintă de telespectatori în vârstă de la 10 până la 60 ani, programele-cheie fiind „Adevărul din preajmă”, ”Alternative”, „Faţă în faţă cu puterea”,„Destine”, „Povestea încurcată”.
Din arhiva redacției 2008
În cadrul echipei de creaţie a postului tv activează 7 persoane. Cel mai mare pondere la telespectatori o au emisiunile realizate de redactorii Tatiana Vrăjitoru, Natalia Rotari şi Victor Sofronii. De altfel, Victor Sofronii munceşte în mass media de 45 de ani, inclusiv 20 ani în televiziune. În martie 2007, pentru o serie de filme documentare, inclusiv documentarul „Podul speranţelor”(căile de soluţionare a conflictului de pe Nistru, propuse de cetăţenii de pe ambele maluri), printr-o decizie a Consiliului special al Convenţiei Internaţionale „Business Initiative Directions”, Victor Sofronii s-a învrednicit de “Steaua internaţională a calităţii”, categoria GOLD (de aur), ediţia Paris-2007. La ediţia 2008 a festivalului republican CRONOGRAF, documentarul „Să mă laşi să pot cânta” obţine titlul de laureat şi diploma de menţiune.
Din arhiva redacției 2015
Din arhiva redacției 2016
Pe parcursul anilor 2016-2018, membrii echipei au fost selectați de Delegația Uniunii Europene în Moldova pentru a realiza un ciclu de emisiuni despre activitatea instituțiilor europene, despre viața și activitatea unui șir de state membre ale Uniunii Europene.
https://impulstv.com/video/frica-moldovenilor-de-nato/
Frica moldovenilor de NATO, fără suport
Locuitorii Republicii Moldova nu cunosc ce este NATO și, din acest motiv, ei se pronunță împotriva aflării acestei structuri pe teritoriul țării noastre. Părerea aparține oficialilor de la Organizația Tratatului Nord-Atlantic (NATO). Opinia a fost expusă în cadrul vizitei unui grup de jurnaliști moldoveni la Bruxelles. Autoritățile din Belgia susțin că moldovenii asociază NATO cu armele, fapt care nu corespunde situației.
Blocul NATO a fost creat pentru a păstra pacea în lume. La Bruxelles se speră că odată cu deschiderea oficiului NATO în Moldova, care este preconizat pentru sfârșitul acestui an, oamenii vor conștientiza importanța acestei structuri.