ONG-urile de media solicită clasarea procesului contravențional în cazul jurnalistului Victor Sofroni
Organizațiile neguvernamentale de media îşi exprimă îngrijorarea în legătură cu procesul contravențional care i-a fost intentat jurnalistului Victor Sofroni, unul dintre fondatorii săptămânalului independent „Cuvântul” din Rezina şi directorul postului „ImpulsTV” din Şoldăneşti, și solicită clasarea acestui dosar. Procuratura Rezina îl acuză pe V. Sofroni de chemare intenționat falsă a poliției, în timp ce jurnalistul doar a solicitat poliției să verifice o informație despre o posibilă crimă care i-a fost transmisă de surse anonime.