O simplă trecere prin piaţa comercială ne dovedeşte că tema dezbaterilor publice ”Piața, motorul economic al Teleneștilor, probleme și căi de depășire” aleasă de noi este una foarte actuală. Problemele existente de ani de zile aici sunt un bolovan în casa APL, de care se poticnesc toți, riscând să-și frângă grumazul în condițiile când soluții există.
Începând să invit participanţii la dezbateri, unii comercianţi mi-au declarat că nu vor veni, spunând că s-ar teme de persecuții din partea Mariei Mihailovna (Maria Rotari, șefa Cooperativei de Consum Telenești, arendatoarea pieței). Altcineva mi-a spus că nu va fi prezent nimeni de la primărie – primarul Vadim Lelic îl va delega pe Tudor Roșca, specialist în probleme de ecologie, Roșca la rândul său o va împuternici pe Tamara Corman, specialistă „mai bună de gură”. Așa s-a şi întâmplat: dna Corman s-a zburlit la noi doar când a văzut o cameră video pe stativ: ”Aveți camere video? Nu stau!” – și dusă a fost.
Participanți la dezbateri au fost Tudor Orbu, specialist ANSA- Călărași, Sergiu Putină, specialist ANSA oficiul Telenești, Iurie Darabană, consilier îndependent în Consiliul Orăşenesc Telenești, Maria Ioniță, Nicolae Chihai, Dumitru Șoltoian, comercianți care arendează spații de la APCA COOP Telenești, Ecaterina Furculiță, familia căreia are un spațiu privat în piața din Telenești.