MOLDOVA+ Profilaxia și recuperarea – miza medicinii regionale

 

Viitorul medicinii din raioane va consta doar în profilaxie și recuperare. La asta visează și medicii Spitalului raional Șoldănești. Primii pași deja au fost făcuți. Din aprilie 2017, în această instituție medicală funcționează Secția de îngrijiri cronice. Aici, sunt tratați pacienți cu diferite maladii, inclusiv cei care au cancer.

Anterior, oamenii erau nevoiți să aștepte zile la rând pentru a primi tratament. Și pentru că în instituția medicală nu erau paturi libere, bolnavilor li se administra tratament la domiciliu. Pacienții spun că tratamentul acasă nu întotdeauna îi ajuta.

Ștefan Socolean

 

Larisa Lupan, șefa Secției de îngrijiri cronice susține că pentru a putea oferi servicii medicale de calitate, a făcut cursuri speciale. Domeniul în care activează nu îi este străin, pentru că decenii la rând a lucrat în Secția de boli interne.

Larisa Lupan, ne-a spus cum a apărut această secție. Secția de îngrijiri cronice a Spitalului raional Șoldănești este amplasată la etajul patru al spitalului, acolo unde anterior era maternitatea.

 

Larisa Lupan, șefa Secției

 

În afară de tratament personalizat, grijă și atenție din partea medicilor, pacienții beneficiază de proceduri fizioterapeutice. Bolnavii spun că simt efectul tratamentului.

Potrivit administrației spitalului, echipamentele din cabinetul de fizioterapie au fost cumpărate cu suportul Consiliului raional. Tot în această secție se află și cabinetul de kinetoterapie. În funcție de boală, unii pacienți fac exerciții fizice, alții masaj.

 

Ina Braga, medic kinetoterapeut

Larisa Lupan ne-a spus că  o dată în săptămână se adună medicii curanți, cardiologul, kinetoterapeutul, fizioterapeutul și psihologul. Împreună, stabilesc tratamentul pentru fiecare pacient.

Larisa Lupan, șefa Secției

 

În Secția de îngrijiri cronice sunt peste 30 de paturi. Pacienții se înscriu din timp și vin la tratament spitalicesc când le vine rândul. Aici, ei beneficiază de îngrijiri medicale timp de 7-8 zile. Printre cei care vin în secția de îngrijiri cronice sunt și bolnavii de cancer, care anterior erau tratați la domiciliu.

 

Autori: Natalia ROTARI și Victor SOFRONII

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.