20 minori, anchetați penal

20 de minori din raionul Şoldăneşti au fost anchetaţi penal în acest an pentru diverse infracţiuni. În fiecare al patrulea caz, copiii au fost trimişi de procurori în instanţa de judeată. De cele mai multe ori, minorii au fost implicaţi în comiterea a 14 furturi. Potrivit angajaţilor procuraturii raionale, niciun minor din cei investigaţi nu a fost arestat sau condamnat cu pedeapsă reală. Aceştia au avut doar înterdicţia de a nu părăsi teritoriul raionului Şoldăneşti în perioada anchetei şi să nu comită alte infracţiuni. Nu toţi însă s-au conformat. Anume în perioada anchetării cauzei, unii minori au admis abateri de la lege. În două din astfel de cazuri, victime au fost semeni de-ai lor. Procurorii din Şoldăneşti susţin că legea nu este severă pentru minori. Ei îşi pot corecta comportamentul în libertate. Problema este că nu are cine lucra cu aceştia. În opinia specialiştilor, pedagogii nu acordă suficientă atenţie copiilor problematici. Aceştia ar trata superficial situaţiile conflictuale în care sunt implicaţi minorii. O altă problemă este şi lipsa psihologului în majoritatea instituţiilor de învăţământ. În plus, când ajung pe mâna poliţiei, copiii nici aici nu au parte de consiliere şi educaţie necesară. În raportul procuraturii pentru prima jumătate a anului curent este menţionat că „lucrul profilactic cu minorii se efectuează formal, ceea ce duce la săvârşirea de către minori a noi infracţiuni”. Iar conform statisticii oficiale din ultimii ani, majoritatea copiilor care comit diferite ilegalităţi fac parte din familii social-vulnerabile sau au părinţi plecaţi peste hotare. Bătăi de cap instituţiilor de menţinere a ordinii publice dau şi minorii ai căror părinţi au divorţat şi şi-au refăcut viaţa cu un alt partener.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.