Călare pe porc, Moș Crăciun a venit la Poiana

Călare pe porc, Moş Crăciun a ajuns şi în satul Poiana, raionul Şoldăneşti. Cei 11 copii ai familiei Chibercea au primit cadouri şi produse alimente de la mai multe persoane din raion. Cea mai mare bucurie pentru familie a fost un porc de peste 200 de kg. Acesta a fost donat de o femeie din raionul Hânceşti.
Oamenii nu au fost indiferenţi faţă de problemele cu care se confruntă cei 13 membri ai familiei Chibercea din satul Poiana. În mai puţin de o săptămână de la difuzarea reportajului „Copiii: în Europa bogăţie, în Moldova – sărăcie”, pe internet, materialul video a adunat aproape 20 mii de vizualizări.
Internauţii şi-au exprimat respectul pentru această familie şi solicitau mai multe informaţii pentru a-i putea ajuta pe cei din Poiana. Reportajul a fost urmărit şi de Mariana Morari, originară din raionul Hânceşti, dar care munceşte în Italia. Femeia a contactat jurnaliştii şi le-a spus că dăruieşte familiei nevoiaşe un porc. Pentru a realiza acest scop, dânsa a solicitat jurnaliştilor să o ajute cu transport.
Actul de binefacere al Marianei Morari a fost urmat de alţi concetăţeni. Spre exemplu, gospodăria agricolă din satul Pohoarna, condusă de Gheorghe Strelciuc, a oferit copilaşilor de la Poiana zeci de pachete cu produse alimentare. Graţie acestei donaţii, familia Chibercea nu va fi nevoită la sărbători să cumpere orez, hrişcă, macaroane, făină, ulei şi zahăr. Ba mai mult, pohornenii au pus în sacul lui Moş Crăciun şi produse de îngrijire şi de igienă.
Pentru a avea un Revelion şi un Crăciun perfect, oameni de bună credinţă au donat şampanii şi multe dulciuri pentru micuţi. Pentru transportarea cadourilor la Poiana, echipa Impuls Tv a fost susţinută de Svetlana Rotundu, preşedintele raionului Şoldăneşti.

Lasă un răspuns