Cer de la administrația comunei locuri de muncă

Anterior, gospodăria agricolă din Vadul Raşcov, din raionul Şoldăneşti, era printre cele mai puternice în republică. În prezent, locuitorii comunei se plâng că nu au cu ce trăi. Ei acuză autorităţile că nu le oferă locuri de muncă sau macar ajutoare sociale.
Problemele date au fost abordate de cetăţenii din partea locului şi în discuţia cu preşedintei raionului, care a venit în vizită la ei. Unii din ei se cred ignoraţi atât de administraţia publică, cât şi de asistenta socială din teritoriu.
Preşedinta raionului consideră că oamenii din comună nu sunt informaţi. De vină ar fi şi asistenta socială. Din spusele oamenilor, angajata nu le explică pe înţelesul lor ce înlesniri au la diverse alocaţii sociale. De cealaltă parte, funcţionara spune că nu are spaţiu separat, unde asistenta să primească în audienţă cetăţenii. Actualmente, biroul asistentei sociale se află într-o încăpere unde mai stau încă cinci angajate ale primăriei. În acest scop, primarul comunei, Valeriu Cerici, spune că va căuta o încăpere.
O altă problemă a oamenilor din comuna Vadul Raşcov este lipsa locurilor de muncă. În timp ce unii au recunsocut că nu vor să lucreze pentru că beneficiază de ajutoare sociale sau materiale, alţii insistă că ar lucra şi pentru o mie de lei, dacă ar avea unde se încadra în câmpul muncii.
În cadrul discuţiilor, din partea localnicilor au parvenit propuneri de a lansa diverse activităţi economice în teritoriu. Oamenii cred că în urgentarea realizării acestor iniţiative ar trebui să-şi aducă aportul şi conducerea locală.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.