MOLDOVA+ În abisul GELOZIEI

 

În acea noapte de noiembrie, Marina îl aștepta pe Oleg să ajungă acasă. Era fericită. După cinci ani de relație, cei doi se căsătoriseră. Nunta lor într-un restaurant din Căușeni tocmai luase sfârșit. Marina mai purta rochia albă, decorată cu flori, și părul blond, lucios, prins în coc.

Când Oleg a intrat pe ușă, femeia l-a întrebat dacă a adus toate cadourile. „Am adus, dar tu prea mult ai zâmbit la nuntași”, s-a auzit din cealaltă cameră. Marina a încremenit. „Musafirii trebuiau poftiți, trebuia cumva să răspund…”, a murmurat. Când s-au culcat în pat, cearta a luat foc. „Am văzut cum vă intersectați cu privirile – tu și unul acolo!”. După ce reproșurile s-au transformat în strigăte, a urmat prima lovitură. Marina a simțit o durere surdă în moalele capului. S-a întors pe partea cealaltă și, înghițindu-și lacrimile, a adormit. A fost prima lovitură din viața ei. După acea noapte, au urmat 11 ani de violență.

Ilustrație de Irina Cleșcenco 

 

Fiecare a doua femeie din Moldova, cu vârsta cuprinsă între 15 și 64 de ani, a fost agresată cel puțin o dată de parcursul vieții. Abuzul poate fi de diferite tipuri: fizic, sexual, verbal, emoțional, financiar. Violența domestică nu se oprește de la sine, ci doar sporește în timp, spun experții.

„Pe măsură ce trece timpul, personalitățile victimelor și ale agresorilor se  schimbă. Femeii îi este tot mai greu să îl părăsească”, explică Veronica Teleucă, coordonatoarea Coaliției Naționale „Viața fără violență în familie”. Victima poate rămâne lângă agresor din mai multe motive: este dependentă financiar, nu vrea să-și lase copiii fără tată, nu are încredere că autoritățile o pot ajuta sau, ghidându-se după viziunile tradiționaliste ale societății, crede că dacă o femeie este bătută – o merită.

Marina l-a cunoscut pe Oleg la 17 ani. Băiatul a observat-o la o serată școlară și i-a transmis printr-o prietenă că o place. Câteva seri mai târziu, a venit la poarta ei. Din acea seară, s-au socotit pereche. „Eu am crescut într-o familie cumsecade, tatăl meu era destul de sever”, își amintește femeia. „Știam așa: dacă te întâlnești cu un băiat, acesta-i”. În scurt timp, Oleg a plecat să muncească la Moscova, iar tânăra a venit la Chișinău să-și continue studiile. Atunci au început primele scene de gelozie.

Oleg îi spunea constant „să fie cuminte”, Marina nu-i ieșea din cuvânt. În fiecare joi, mergea la cabinele de telefon din centrul orașului pentru a suna la Moscova. Acolo, la ghișeu, dădea banii pe care i-a strâns din bursă, iar operatorul îi zicea câte minute poate vorbi. Oleg o suna la cămin foarte rar.

„Mi se părea că mă iubește”, își amintește astăzi femeia. Marina este scundă și firavă, are părul drept și genele răsucite la vârf. Nimeni nu o crede când spune că are 34 de ani și doi copii. „În 2003, am terminat studiile. Peste un an, am făcut nunta. Peste încă unul, a apărut Mihăiță, primul nostru copil”, continuă femeia.

În timpul concediului de maternitate, Oleg a devenit zgârcit și posesiv. O întreba: „Unde ai fost? Cât ai plătit? De ce atât de mult? Arată-mi toate bonurile!”. După ce a dat copilul la grădiniță, femeia s-a angajat secretară. Mulți dintre colegii ei erau bărbați, iar asta era motiv de ceartă și gelozie din partea soțului. Abuzul fizic era tot mai frecvent.

Toate loviturile erau îndreptate în regiunea capului, acolo unde nu rămân urme. „Palme după cap, lovituri cu pumnul… Pentru el era important ca eu să pot ieși la lucru”, spune amărâtă femeia. Situația nu s-a schimbat nici după apariția celui de-al doilea copil, patru ani mai târziu. Crizele de gelozie ale lui Oleg ieșeau treptat de sub control. Începuse să inventeze. „Te-am văzut azi ieșind dintr-o mașină neagră. Cu cine ai umblat?”, o întreba urlând, în timp ce ochii i se umpleau de sânge.

Gelozia este una dintre cele mai frecvente cauze ale violenței domestice. „Ea vine, de cele mai dese ori, din neîncrederea în sine, care, la rândul său, cauzează neîncrederea în celălalt”, explică psihologul Tatiana Chirev. Persoanele geloase îi consideră pe partenerii lor o proprietate, pe care doresc să o controleze. „Când nu reușesc, pot deveni violenți sau pot inventa pentru a redobândi acest control”, conchide experta.

        Ilustrație de Irina Cleșcenco

Peste șase ani după nuntă, Marina a fugit prima oară de-acasă. Oleg se simțea rău și femeia i-a aranjat o consultație la chirurg. Au ajuns la spital la ora mesei. Timidă, cu un zâmbet reținut, Marina a bătut la ușa medicului și l-a rugat să le acorde zece minute. După ce au ieșit din cabinet, Oleg s-a schimbat la față. Cu buzele strânse și pumnii încleștați, i-a aruncat: „Nu mi-a plăcut cum i-ai zâmbit”. Marina, pentru a mia oară, a înlemnit și, cu inima grea, s-a întors la muncă.

„Știam, dacă mă duc acasă, o să am capul umflat. Am sunat la grădiniță și am rugat educatoarele să-mi îmbrace copiii”. În grabă, au luat un taxi și au plecat la Chișinău, la fratele ei. Când a înțeles că Marina lipsește, Oleg a căutat-o la toate rudele. „M-a sunat încontinuu, timp de două zile. Îmi spunea că își pune capăt zilelor”, își amintește femeia. În cea de-a treia zi, telefonul n-a mai sunat. Marina și-a luat copiii și, într-o fugă, acasă. Cu respirația tăiată, a intrat pe ușă. Pe masă, zăcea un teanc de farfurii murdare. Oleg a întâmpinat-o râzând. I-a spus: „Ce, ai fugit? Tot la mine te-ai întors!”, înainte să o lovească cu picioarele.

***

În ultimii ani de căsnicie, Oleg făcea abuz de alcool. Își cumpăra spirt de la magazin și îl dilua cu apă. Amestecul îl turna în sticle, pe care le ascundea prin casă. Marina le găsea și le schimba locul, le vărsa sau adăuga clor în ele. Enervat, bărbatul îi zicea că va trebui să-și cumpere iar spirt și că irosește banii. Alteori, cumpăra vodcă în pahare de 100 de mililitri. Într-o sâmbătă, făcând curat în grădină, Marina a găsit peste o sută de pahare, puse grămadă.

Copiii sufereau în tăcere. Uneori, pe drum de la grădiniță, o întrebau pe Marina: „Mama, tata e beat?”. Femeia ofta și le spunea că nu știe. Deși nu i-a abuzat niciodată, Oleg nici n-a prea petrecut timpul cu cei mici, iar ei înțelegeau că tatăl lor nu e ca ai altor copii.

Consumul de alcool îi amplifica gelozia, transformând-o într-un soi de nebunie. Marina a înțeles că Oleg delirează atunci când l-a găsit în fundul grădinii, plângând. În spatele casei lor bătrânești din Căușeni, curge un pârâu de câțiva metri lățime, cu nămol și apă tulbure. Bărbatul a trecut pe celălalt mal și a pus de-a latul mai multe scânduri. „De unde a apărut podul ăsta?, l-am întrebat. El mi-a zis că eu l-am construit, ca să nu-mi vină amanții prin fața casei și să-i vadă mahalaua, dar să vină prin stuf”, povestește Marina.

Oleg avea ochii umflați de plâns și fața roșie, înflăcărată. A întrebat-o de ce îi face asta și a aninat-o de haină. A tras-o în casă și a lovit-o de multe, multe ori. A fost cea mai cruntă bătaie de până atunci. „Jumătate de cap mi s-a umflat, spatele era vânăt. M-am gândit că nu mai ies”, își amintește Marina. Atunci a realizat că trebuie, cumva, să scape.

Tatiana Osadci, directoarea Centrului Maternal „Pro Familia” din Căușeni. Foto: Ramin Mazur

O prietenă i-a povestit despre Centrul Maternal „Pro Familia” din Căușeni, care oferă ajutor victimelor violenței domestice. Organizația le oferă asistență psihologică, medicală și juridică. Victimele pot primi adăpost pe o perioadă de la o lună până la jumătate de an. „Femeile aici se descătușează, încep a plânge, înțeleg că au o problemă de rezolvat. Noi le oferim cazare, îmbrăcăminte, hrană, produse de igienă. Cu specialiștii, elaborăm un plan de servicii”, povestește Tatiana Osadci, directoarea centrului. De la fondarea centrului, cu zece ani în urmă, circa 800 de mame și copiii lor au beneficiat de ajutor.

Ilustrație de Irina Cleșcenco

 

Marina nu putea accepta ideea să fugă de acasă, să se mute la centru, să divorțeze și să-i ia soțului copiii. Îi era prea frică. Dacă o omoară? A mers, totuși, la Centru, unde a cunoscut alte femei și a frecventat, pe furiș, ședințele cu specialiștii.

„Aici am înțeles că trebuie să documentez abuzurile, așa că am fost la medic. Am decis să dau la divorț și să caut o gazdă pentru mine și copii”, povestește femeia. A folosit toți banii pe care-i avea puși deoparte pentru a plăti chiria unui apartament mic, fără mobilă la bucătărie și cu două paturi vechi.

Toate acestea se întâmplau la începutul anului 2016. Pe atunci, victimele violenței domestice puteau solicita doar o ordonanță de protecție – un act emis de instanța de judecată, care obligă agresorul să părăsească locuința și să stea departe de victimă, pentru o perioadă de cel mult 90 de zile.

Sistemul avea, însă, lacune. „Când polițiștii erau chemați la fața locului, femeia, fiind în situația asta tensionată, cu agresorul lângă ea, spunea că totul va fi bine”, explică Veronica Teleucă, coordonatoarea Coaliției Naționale „Viața fără violență în familie”. Polițiștii plecau, deoarece nu aveau voie să intervină mai departe. „Au fost cazuri când, spre dimineață, primeau apeluri că cineva în locuința ceea a decedat și asta era, de fapt, victima violenței”, povestește Veronica Teleucă. Anual, circa 30 de victime ale violenței domestice sunt omorâte.

Abia peste un an, în martie 2017, a intrat în vigoare legea care îi permite polițistului să înlăture imediat agresorul, pentru o perioadă de zece zile. Agresorul este scos din locuință, chiar dacă aceasta îi aparține. Specialiștii spun că este o măsură eficientă de a liniști agresorul și de a evita repetarea violenței. În plus, victima câștigă timp pentru a cere ordonanța de protecție, emisă în maximum 24 de ore. Pe parcursul primelor opt luni ale anului 2017, Poliția a eliberat 1135 de ordine de restricție și a supravegheat 383 de ordonanțe de protecție.

***

Pe 13 februarie noaptea, în casa Marinei s-a dezlănțuit o nouă ceartă. Oleg a apucat-o de gât și a lipit-o de perete, lovind-o de câteva ori. „În timp ce el mă bătea, eu îmi spuneam în sinea mea: am cheia, e ultima bătaie ce o rabd!”. Copiii plângeau alături. Fetița, mezina, încerca să-și îmbrățișeze tatăl: „Tati-tati, nu o bate pe mami, te rog”. Oleg a împins copilul ușor într-o parte, în timp ce Marina stătea întinsă pe jos.

A doua zi de dimineață, Marina l-a anunțat pe Oleg că pleacă. A scos din dulap pungile cu haine, strânse timp de câteva luni. A luat copiii de mână și s-a îndreptat spre ușă. Oleg le striga în spate că tot la el se vor întoarce. Le-a ascuns și cizmele de iarnă. Marina a încălțat copiii în ciubote de ploaie și au ieșit pe poartă. După ce au ajuns la noua lor casă, femeia a scris o plângere la poliție. Peste o zi, ordonanța de protecție era gata. Marina prinsese aripi.

Deși nu i-a putut găsi, Oleg îi suna încontinuu. „Mă umilea, îmi spunea că sunt un nimeni. Că o să mă găsească și o să-mi taie gâtul, o să mă omoare cu toporul”, își amintește Marina. În scurt timp, femeia a intentat divorț. Oleg nu s-a prezentat la nicio ședință de judecată și nici nu a contribuit în vreun fel la întreținerea copiilor. Până în prezent, îi datorează Marinei peste 15.000 de lei.

După ce ordonanța de protecție a expirat, bărbatul a urmărit copiii de la școală. Marina i-a auzit la telefon, alertați. „Mamă, tata ne-a urmărit, ne este frică! Garsoniera ceea însemna pentru dânșii o celulă de siguranță”, continuă Marina. Femeia a solicitat a doua ordonanță de urgență, pe care bărbatul a îndrăznit să o încalce. Într-o noapte, a venit la locul lor de trai, beat, și le-a bătut insistent în ușă. Marina a chemat poliția, iar Oleg a primit doi ani de închisoare cu suspendare. Dacă mai încalcă o singură dată ordonanța, bărbatul va ajunge la pușcărie.

***

Marina a reușit să scape din cercul violenței, dar multe alte femei încă rămân prizoniere. Pentru a face față fenomenului, Moldova are nevoie de cel puțin 175 de locuri de adăpost pentru victimele violenței și de centre specializate în zonele neacoperite, precum Găgăuzia. La fel de importantă este remunerarea decentă a asistenților sociali. „Un specialist la noi primește 2200-2300 de lei. Dacă salariul ar ajunge măcar la 4000 de lei… Dar așa, ei pleacă peste hotare”, afirmă directoarea Centrului „Pro Familia”, Tatiana Osadci.

În acest moment, tot ce-și dorește Marina e să-și vadă copiii sănătoși. Fiind martori ai violenței timp de mulți ani, au rămas profund traumatizați. Au coșmaruri, frici pe care învață să le depășească cu ajutorul psihologului. Fetița are ticuri și, uneori, dificultăți de vorbire. „Eu îi învăț din nou ce înseamnă o familie, le arăt că nu e normal ceea prin ce am trecut eu. Le zic: hai la noi în familie să facem altfel”, încheie femeia.

Notă: Numele și vocea personajului au fost modificate pentru a-i proteja identitatea.

AUTOR:  

Lasă un răspuns