Doi primari din raionul Şoldăneşti au părăsit PLDM-ul. Aceştia spun că nu mai vor să facă parte din familia diberal-democraţilor, deoarece liderii lor de la Chişinău au compromis idealurile partidului.
Alexei Coadă a venit în fruntea satului Cuşmirca în 2007, pe lista PLDM. Oamenii l-au susţinut cu voturile lor şi la următoarele alegeri locale. Succesul a fost de partea lui Alexei Coadă şi în 2015, când i-a fost încredinţat al treilea mandat.
Victor Grosu este un alt primar longeviv din raionul Şoldăneşti. Dânsul stă la cârma comunei Dobruşa din 2003. Atunci, a fost susţinut de partidul democrat agrar. Mai apoi, dânsul a candidat independent la funcţia de primar. În 2015, şi-a reconfirmat statutul de lider al comunei deja fiind susţinut de PLDM.
În delcaraţiile sale, ambii primari îşi justifică abandonarea formaţiunii politice prin faptul că cei de la conducerea PLDM-ului au sfidat nu doar legea ci şi încrederea acordată de popor.
La alegerile locale din 2015 au obţinut mandat de primar şase candidaţi înaintaţi de liberal democraţi. 11 persoane au obţinut victorie susţinuţi de PDM. Doi primari reprezintă PSRM. Câte un primar au partidul liberal şi blocul lui Iurie Leancă.