Şedinţa de judecată împotriva jurnalistului Victor Sofroni din nou a fost amânată

Şedinţa de judecată Cazimir Trocin, şeful Inspectoratului de Poliţie Şoldăneşti, împotriva jurnalistului Victor Sofroni din nou a fost amânată. De această dată, judecătoarea Ramona Moşneguţu a refuzat examinarea pe motiv că pe parcursul activităţii în cadrul procuraturii raionului Şoldăneşti, împreună cu jurnalistul Victor Sofroni a realizat mai multe reportaje pe cazuri de rezonanţă. Anume pentru a evita învinuiri de părtinire faţă  de părţile implicate în dosar, făcând trimitere la legislaţia în vigoare, la Codul deontologic, judecătoarea a refuzat să judece cazul.

Amintim că şeful Poliţiei din Şoldăneşti l-a acţionat în judecată pe jurnalistul Victor Sofroni pe motiv că acesta ar fi tirajat în presă „informaţii defăimătoare şi judecăţi de valoare fără substrat factologic suficient de tipul: „în loc să întreprindă măsuri pentru a face ordine în colectiv şi să-i pună la respect pe cei care prejudiciază imaginea poliţiei, conducerea IP Şoldăneşti a întreprins acţiuni de intimidare a jurnaliştilor pentru a-i obliga să nu scoată gunoiul din raion. Pentru faptul că în urma acestor emisiuni a fost admonestat de conducerea MAI, şeful poliţiei din Şoldăneşti, Cazimir Trocin, a mobilizat efectivul să distrugă ”clanul Sofroni”, vorba dânsului, susţine jurnalistul. După asta, poliţia îl reţine pe ex-inginerul Regiei pe motiv că dânsul intenţiona să părăsească ţara pentru a se eschiva de răspundere apoi a demarat percheziţii la Regia Apă-Şoldăneşti”.

Pentru aceste afirmaţii, reclamantul solicită încasarea de la pârât a unui prejudiciu moral în sumă de 50 mii de lei şi dezminţirea informaţiei defăimătoare în presă.

Prima şedinţă de examinare a litigiului de către Judecătoria Şoldăneşti a fost fixată pentru 12 decembrie 2016, dar a fost amânată pentru că, pe motiv de boală, reclamantul Cazimir Trocin nu s-a prezentat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.