Cu scorul de 2:0, selecţionata raionului Şoldăneşti a învins echipa din raionul Rezina. Meciul de fotbal s-a desfăşurat în cadrul turneului celei de a 20 aniversări de la lansarea săptămânalului „Cuvântul”. Potrivit Regulamentului, în competiţie au participat consilieri săteşti şi raionali, primari şi angajaţi din administraţia raioanelor. Evenimentul a avut loc pe terenul sportiv din satul Olişcani, raionul Şoldăneşti.
Chiar dacă afară era rece şi bătea vântul, acestea nu au fost un impediment pentru fotbalişti. Pe tot parcursul meciului, ei au demonstrat măestrie şi dorinţă de a obţine victorie.
Deşi în debutul jocului sportivii de la Rezina erau mai energici, gazda a preluat iniţiativa. Străduinţa lor s-a soldat cu succes: mingea a nimerit de două ori în poarta lor.
Pentru efortul depus, la sfârşit de joacă, un grup de sportivi au intrat în posesia unor premii speciale, acordate de redacţia săptămânalului Cuvântul. Ceva mai devreme, un meci similar s-a desfăşurat la Orhei. Echipa gazdă i-a învins pe fotbaliştii din Teleneşti.