MOLDOVA+ Străini în Moldova, dar cu afaceri prospere aici

 

Peste un milion de perechi de cizme şi pantofi reparaţi, sute de mii de haine exportate în Europa şi discipoli care lucrează în Italia, la faimosul Versace. Sunt realizările din ultimul deceniu ale lui Nikos Katsouris, originar din Cipru, şi Tohir Saidov, originar din Tajikistan. Ambii s-au stabilit cu traiul în oraşul Şoldăneşti, au deschis aici afaceri şi au creat locuri de muncă. 

În timp ce unii moldoveni pleacă peste hotare în căutarea unui lucru mai bine plătit, cetăţenii altor state îşi părăsesc ţara natală şi aleg să locuiască în Moldova. Este şi cazul lui Nikos Katsouris, venit tocmai din Cipru. Bărbatul susţine că anterior a lucrat în România. Acolo a deschis o cusătorie. La scurt timp, cipriotul a însuşit  limba română şi a decis să vină în Republica Moldova unde a deschis un atelier similar.

Nikos Katsouris, om de afaceri

Îmi place să lucreze în Moldova doar că sunt nemulţumit de atitudinea moldovenilor faţă de lucru. Angajaţii pun pe primul plan lucrul în gospodărie, apoi obligaţiile de serviciu. Moldovenii lipsesc adesea de la locul de muncă, justificându-şi lipsa prin faptul că au de lucru prin grădină.

 

Nikos ne-a spus că actualmente are 150 de angajaţi, în mare parte femei. Programul lor de lucru este de 8 ore, cu o pauză de prânz între orele 12-13. Bărbatul menţionează că este în căutare de noi lucrători. La cusătorie ar mai fi nevoie de 200 de muncitori, pe care, însă, nu-i găseşte. În ceea ce privește salariul, busnessmanul spune că achită de la 2500 până la 5 mii de lei, în funcţie de volumul de lucru efectuat. Hainele pe care le coase la Şoldăneşti, Nikos le exportă în Marea Britanie. De acolo, marfa ajunge în magazinele din mai mulţe ţări din Europa.

Nikos Katsouris, cetăţean al Ciprului

În Maria Blitanie şi România atitudinea angajaţilor este mai serioasă faţă de cea a moldovenilor. Cred că principala problemă a moldovenilor este că nu vor să lucreze.

Cipriotul mai menţionează că îi place în Moldova. La baștină merge de numai două ori pe an, timp în care angajaţii făbricii se află în concediu.

Un alt cetăţean străin, care a schimbat baştina pe Republica Moldova , este Tohir Saidov. Bărbatul este născut în Tajikistan. A cunoscut o moldoveancă cu care s-a căsătorit. Iniţial, au locuit la Chişinău. Apoi, cei doi, împreună cu copiii, s-au mutat în Şoldăneşti. Aici, Tahir şi-a deschis o cizmărie.

Tohir Saidov, cetăţean al Tajikistanului

Am îndrăgit Moldova şi soarta a decis să vin în Moldova. Îmi place timpul din Moldova şi oamenii, doar că trebuie ca oamenii să muncească. Nu contează unde te afli, important să vrei cu adevărat şi vei găsi loc de muncă şi toate vor merge ca pe roate.

 

Tohir este electrician. Pasiunea pentru cizmărit a descoperit-o în ţara noastră. În 2009, şi-a deschis atelierul de cizmărie. Până în prezent a avut mulţi lucrători. Practic, toți nou-veniţii nu aveau idee de profesia de cizmar. După ce o învățau, se concediau.

Tohir Saidov, cetăţean al Tajikistanului

Cei care veneau să se angajeze, în primul rând, întrebau ce salariu vor avea. Nu sunt împotrivă să ofer angajaţilor salariul la o lună, la două săptămâni sau chiar pe săptămână. Important e ca oamenii să lucreze.

Cizmarul de la Şoldăneşti spune că în cei aproape zece ani de activitate, în atelierul lui au fost reparate peste un milion de perechi de încălţăminte.

Tohir Saidov, cetăţean al Tajikistanului

Mă bucur că am reuşit măcar un discipol să îl menţin în oraşul Şoldăneşti. Majoritatea celor care au muncit la mine, au plecat peste hotare. Mulţi s-au dus în Marea Britanie, Rusia, Ucraina, Italia. Eu i-am învăţat practica, iar teoria ei o învaţă acolo peste hotare. Am un discipol care lucrează pentru Versace. Cândva ei vor reveni în Şoldăneşti şi aici va fi concurenţă.

Nikos Katsouris, om de afaceri, cetăţean al Ciprului

Moldova este ultima ţară în care fac afaceri şi voi rămâne aici să investesc şi să dezvolt ceea ce am început.

Atât Tohir, cât şi Nikos au remarcat că Moldova este o ţară unde se poate face busness şi unde se poate trăi bine. Principalul lucru care le lipseşte moldovenilor, în opinia celor doi emigranţi, este simţul responsabilităţii.

 

Autori: Natalia ROTARI și Victor SOFRONII

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.