Trei zile în Italia, două săptămâni – acasă

O profesoară din raionul Șoldănești următaorele două săptămâni le va petrece izolată la domiciliu. Asta ar fi măsura de protecție urmare a călătoriei dânsei în Italia. Chiar dacă persoana respectivă a fost peste hotare doar câteva zile.

Așa cum nimeni nu ar fi avertizat-o că ar putea fi afectată de coronavirus și, respectiv, se cuvine să fie izolată, de îndată cum a ajuns acasă, profesoara s-a prezentat  la ore. Nici chiar administrația școlii nu a reacționat respectiv în situația creată. Doar după ce un grup de părinți a bătut alarma, adresându-se la redacție, profesoara și-a luat concediu din cont propriu și va sta acasă.

Solicitat de redacție să comenteze cazul respectiv, Vadim Grosu, responsabil la Centrul de sănătate publică (raionul Șoldănești), ne-a comunicat că nu este la curent cu cele întâmplate dat fiind că la instituția pe care o reprezintă nu ar fi parvenit nicio informație de la serviciile abilitate cu drepturile corespunzătoare. Sursa citată a ținut să precizeze că, actualmente, ei monitorizează șase persoane din raion, revenite la baștină în același avion cu femeia afectată de coronavirus și tratată la spitalul clinic republican, despre care s-a vorbit zilele trecute.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.