S-au scăldat în lac de Bobotează

Au sfințit apele în sânul naturii. Unii au riscat și s-au scufundat și în apa rece, dar sfințită din iaz.

Dis-de-dimineață, enoriașii din satul Olișcani au asistat la slujbă și și-au luat agheazmă nemijlocit de la biserica din localitate. În a doua parte a zilei de Bobotează, parohul Adrian Babin, susținut de un sobor de preoți, inclusiv ptotopopul de Șoldănești, Vasile Rotari, a inițiat un serviciu divin la unul din lacurile din preajma satului. Invitația de a participa la eveniment au acceptat-o mai mulți creștini. Mai mult, unii din cei prezenți la serviciu s-au scufundat în lac. Printre aceștia au fost și doi copii.

După cum a fost menționat la eveniment, este pentru prima dată în raion, când astfel de serviciu divin a fost desfășurat în sânul naturii. Potrivit lui Adrian Babin inițiativa îi aparține domniei sale. Este o experiență preluată de la preoții din afara țării.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *