Amintiri cu lacrimi, despre deportați

Au plâns, şi-au amintit de cei dragi şi au depus flori la monumentul celor deportaţi. Locuitorii raionului Şoldăneşti au comemorat ziua de 6 iulie, când a avut loc cel de-al doilea val al deportărilor staliniste.

La Şoldăneşti, comemorarea victimelor represiilor a avut loc în cadrul Conferinţei internaţionale „Deportările – pagină tristă a istoriei”.  Prima parte a evenimentului s-a desfăşurat la monumentul din preajma Gării feroviare, de unde oamenii au fost duşi în Siberia.

La eveniment au participat doar câteva persoane deportate, majoritatea fiind trecuţi în nefiinţă.

Pentru a-i comemora pe cei represaţi, tocmai din Polonia, la Şoldăneşti au venit mai mulţi reprezentanţi ai unui ONG, care contribuie deja al cincilea an la realizarea evenimentelor dedicate deportărilor. Oaspeţii susţin că istoria basarabenilor se aseamănă cu cea a polonezilor.

În faţa gării feroviare au fost expuse portrele deportaţilor. Mulţi dintre cei care le-au privit şi-au recunoscut rudele.

Vasile Rotari, protopopul raionului Şoldăneşti a menţionat că deşi deportările au avut loc în secolul trecut, consecinţele acestora se simt şi astăzi. Sfinţia Sa susţine că cei deportaţi erau impuşi să renunţe la credinţa ortodoxă.

A doua parte a Conferinţei internaţionale a fost deschisă prin prezentarea expoziţiei plastice „Destine frânte”. Profesorii de istorie din teritoriu şi doctori în ştiinţe istorice au vorbit despre dosarele celor deportaţi.

În noaptea de 5 spre 6 iulie 1949, din raionul Şoldăneşti au fost deportaţi cei mai buni gospodari ai raionului Şoldăneşti. Din ei puţini au revenit la baştină, iar cei care au mai rămas în viaţă, nu-şi pot aminti fără lacrimi de clipele prin care au trecut în Siberia.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.