Fără medic și cu oficiul medical la sat încuiat. Experiment jurnalistic: într-o vinere, după orele 14, după pauza de prânz, jurnaliștii de la Impuls TV au mers prin mai multe localități rurale. Pretutindeni, oficiile medicale aveau ușile încuiate. Conform graficului, aceste instituții curative din raionul Șoldănești trebuie să lucreze de la ora 8 până la 17 în perioada de iarnă și până la orele 19 vara. Pauza de masă diferă de la o localitate la alta. În majoritatea cazurilor, lucrătorii medicali au o pauză de la ora 13 până la ora 14.
Natalia ROTARI, reporter Impuls TV, la ofivciul medicilor de familie, satul Alcedar: instiuția are ușa încuiată, chiar dacă abia a trecut de ora 14.
Din discuțiile întreținute cu oamenii din localitățile rurale din raionul Șoldănești, am aflat că medicul vine în sat o singură dată pe săptămână. Pacienții așteaptă această zi ca pe o binecuvântare. În pofida faptului că problemele de sănătate nu așteaptă, cetățenii nu au de ales. Oamenii recunosc că atunci, când se îmbolnăvesc, ei apelează la ajutorul asistentelor medicale din localitate. Dacă se întâmplă vreun caz mai grav, lumea cheamă salvarea.
Satele Alcedar, Curătura și Poiana se află la o distanță de aproximativ 20 de km de centrul raional. Echipa de jurnaliști a vizitat aceste localități, după orele 14, când, după grafic, lucrătorii medicali revin la lucru de la pauza de masă. Punctele medicale însă erau încuiate. La Curatura, o femeie, care locuiește în vecinătate, ne-a spus că asistenta medicală este în concediu. În discuția cu echipa de filmare, mai mulți locuitori din partea locului au recunoscut că ei s-au obișnuit cu situația dată și atunci, când au nevoie de ajutor medical, ei sună direct la medicul lor de familie care le spune ce să facă.
Locuitoare satul Curatura
Locuitoare satul Curatura
Locuitoare satul Curatura
La Alcedar, oamenii ne-au spus aceeași poveste. Medicul de familie vine de la Șoldănești o singură dată pe săptămână. La oficiul medical rămâne să activeze doar asistenta medicală. În ziua deplasării noastre în teritoriu, nici aici nu am găsit pe nimeni. Oficiul de sănătate avea ușile încuiate. Locuitorii satului Alcedar ne-au informat că acum un deceniu medicul de familie, care le oferea consultanții medicale, era chiar din localitatea lor. Ei și acum își amintesc de timpul, când puteau chiar și în miez de noapte să vină la poarta medicului Valentina Ursachi, care niciodată nu îi refuza.
Locuitor satul Alcedar
Valentina Ursachi, fost medic de familie
În satul vecin Poiana am găsit aceeași situație: oficiul de sănătate era încuiat. Una din angajatele primăriei ne-a spus că asistenta medicală a fost la serviciu până la ora mesei. După asta a plecat în grabă. Femeia presupune că asistenta medicală ar fi fost chemată acasă la vreun bolnav din sat. Nici în următoarele 30 de minute, asistenta medicală nu a mai apărut.
Și în satul Mihuleni, oficiul medical era încuiat. Aici am găsit și un bilețel prin care pacienții erau anunțați că asistenta medicală se află în concediu și va reveni peste o săptămână.
Solicitat să comenteze situația, Constantin Balanici, directorul centrului de sănătate Șoldănești a constatat că activitatea instituției suferă din cauza deficitului lucrătorilor medicali. În special este acută problema privind completarea statelor cu medici.
Constantin Balanici, directorul centrului de sănătate Șoldănești
Centrul de sănătate Vadul Rașcov
Oficialul a mai precizat că în ultimii vreo zece ani, în raion a venit doar un medic de familie. Dar și acesta pur și simplu a revenit la baștină. Atât Constantin Balanici, cât și alți medici cred că tinerii specialiști evită să vină în localitățile rurale pe motiv că nu au încredere că instituțiile curative ar putea fi optimizate în orice moment, ei pomenindu-se în afara câmpului de muncă.
Constantin Balanici, directorul centrului de sănătate Șoldănești
Altă dficultate cu care se confruntă tinerii specialişti este remunerea sub nivel. Maria Negru, tânăr specialist, care s-a angajat în calitate de medic de familie la Centrul de sănătate din comuna Cotiujenii Mari, spune că ea este una dintre puţinii absolvenţi ai Universităţii de medicină şi farmacie „Nicolae Testimiţeanu” care a acceptat să vină să activeze la sat.
Maria Negru, medic de familie la Centrul de Sănătate din Cotiujenii Mari
Proaspeţii absolvenţi dau vina şi pe lipsa în sate a infrastructurii. În final, au de suferit oamenii, cărora statul este obligat să le asigure accesul la ocrotirea sănătății.
Oficiul medicului de familie, satul Curatura, cu ușa încuiată
Autori: Natalia ROTARI și Victor SOFRONII