Sărbătoarea satului la Rogojeni

De rând cu sărbătorile naționale, la sfârșit de august, locuitorii satului Rogojeni, raionul Șoldănești, marchează ”Ziua satului”. Pentru localnici a devenit deja o tradiție ca la această sărbătoare să facă bilanțul activității, să-i evidențieze pe cei mai harnici și mai gospodari. Este o zi de odihnă atât pentru locuitoii satului, cât și pentru mulți oaspeți, veniți anume la acest eveniment.
Chiar dacă solemnitatea urma să înceapă la ora prânzului, terenul unde rogojenenii desfășoară toate manifestațiile, dis de dimineață era amenajat. Aici răsuna muzica. În timp ce unii mai amenajau diverse colibe și căsuțe, alții se legănau în scrânciobe. De fapt, anul curent a fost unul deosebit. Colectivul folcloric ”Cumătrițile” din localitate a împlinit un deceniu de la lansare. Cu această ocazie, administrația raionului a venit cu un mesaj de urare pentru rogojeneni în ansamblu și pentru ”Cumătrițe” în mod special.
În cadrul sărbătorii au fost organizate și competiții sportive la trântă. În final, Oleg Cersac a fost cel care a câștigat cocoșul. Purcelul i-a revenit lui Sergiu Bunescu, iar Igor Bunescu a intrat în posesia berbecului.
Sărbătoarea a culminat cu surpriza pe care organizatorii au făcut-o familiei lui Efim şi Mariei Axenti. Împreună cu soția sa, în august ei au împlinit 50 de ani de la căsătorie. Pe motiv că femeia este bolnavă, nunta de aur a fost contramandată.
În satul Rogojeni locuiesc peste 700 de locuitori. Potrivit administrației locale, anual, aici se nasc până la 10 bebeluși, practic, de două ori mai mult decât se sting din viață.

Lasă un răspuns