Pentru salvatorii din satul Vadul Rașcov, raionul Șoldănești, începutul anului curent a fost unul trist. Aceștia s-au pomenit cu o sumă impunătoare pentru ei, luată de pe cont. Inspectoratul Fiscal din raion le-ar fi luat banii în contul unor datorii istorice așe colegilor săi din satul Cotiujenii Mari.
La Inspectoratul Fiscal Șoldănești am fost informați că salvatorii din Cotiujenii Mari ar fi avut o restanță de peste 13 mii lei. Aceștia nu ar fi achitat impozitele calculate pentru perioada octombrie-decembrie 2013. Cazul a avut loc pe motiv că statul nu și-a onorat obligațiile în termenii cuveniți.
Postul de Salvatori și Pompieri din Vadul Rașcov a fost format în toamna anului 2014. La lansarea acestuia a asistat și conducerea guvernului. Atunci a și fost anunțat că statul își asumă finanțarea acestuia. De altfel, ca și a mai multor astfel de diviziuni, între care și postul de salvatori și pompieri din Cotiujenii Mari.
După cum am fost informați la Direcția Situații Excepționale Șoldănești, pentru în anul trecut, statul urma să aloce câte 270 mii lei pentru fiecare din posturile de salvatori și pompieri din Vadul Rașcov și Cotiujenii Mari.Și dacă salvatorii din Vadul Rașcov au primit doar 207 mii lei, apoi colegii lor din Cotiujenii Mari au beneficiat doar de 34 mii lei. Potrivit informației oferite la DSE Șoldănești, pe parcursul anului trecut, pompierii din Vadul Rașcov au intervenit la 10 incendii, iar cei din Cotiujenii Mari – la 16. În ansamblu, au fost salvate bunuri materiale în valoare de aproximativ două milioane de lei. Echipa din Cotiujenii Mari a salvat viața a 6 persoane în etate.