Nu prea avem ocazie să discutăm cu pedagogii aflați la pensie și retrași definitiv din activitate, decât ocazional or, fiind atrași de tumultul evenimentelor, ezităm să aflăm și părerea lor. Am decis să discutăm cu Maria Muntean de la Sămășcani, care a avut o carieră mai neordinară. Dumneaei nu a avut posibilitate să se afirme ca profesoară de matematică, chiar dacă absolvise facultatea cu mențiune. Visul ei din copilărie nu i s-a realizat din mai multe motive, inclusiv și din cauza că era considerată intrusă, venetică într-un colectiv, unde erau tocmai 6 profesori de matematică.
Debutul ei în pedagogie a fost unul fulminant. Chiar în primul an după absolvirea facultății, a fost angajată în calitate de pedagog în școală, ca mai apoi să devină directorul școlii. S-a văzut nevoită să părăsească funcția respectivă după un an. A absolvit facultatea de fizică și matematică la Unversitatea Pedagogică din Bălț. Acolo se învăța ca la școală, unde studentul este chemat la tablă și a doua zi după ce a mai luat o notă. A lucrat profesoară de matematică doar după ce soțul, care venise cu un an mai înainate în școala dată i-a cedat orele sale, el la rândul său mulțumindu-se cu orele de studiere a tractorului și mai avea și educația fizică. Ulterior, la primărie a venit edil Vasile Bordeniuc. Anume dumnealui i-a propus să devină secretară la primărie. I-a fost foarte greu să se despartă de copii, dar, pănă la urmă, s–a consolat fiindcă avea o misune tot așa de importantă – trebuia să ajute oamenii. Și îi trata pe toți la fel. S-a împăcat de minune în colectivul primăriei încât 18 ani au trecut ca o clipă:
”Regretatul Vasile Bordeniuc îmi spunea să nu pierdem energia creatoare în certuri și scandaluri, iar în caz de apare vre-o problemă — să ne adesăm la dânsu. Ulterior, pe vremea județului, am fost într-o primărie cu satul megieș Fuzăuca. Uite încolo trebuia să ne ducem pe jos, deplasările acestea devenise chinuitoare până într-o bună zi mi-am zis ”Gata, nu mai pot!”.
Să revin la școală n-am mai putut: nu mai erau nici ore, nici clase de copii cui să le fi predat. Astfel, din 1999 până în prezent nu am mai lasat sapa din mână. Adică, am lucrat la câmpurile și loturile familiei. Atât doar că am cea mai frumoscă grădină din sat. Aveam toate zarzavaturile și mai umpleam un beci cu conserve”, ne spune Dna Maria Muntean.
Necazul pandemiei nu a trecut pe lângă ei: s-au tratat amândoi de Covid. Împreună cu soțul primește o pensie de 3600 lei. Înainte, le ajungeau acești bani, acum nu mai ajung.
Despre atitudinea statului față de persoanele în etate
”De 1 octombrie, ziua persoanelor în etate, acum trei ani, am fost invitată și eu la primărie. Împlinisem 70 ani. Am văzut multă lume necăjită cui li s-au dat câte 100 lei. Uite atunci m-am convins că persoanele vârstnice sunt lăsate la voia soartei. M-am convins că parlamentarii, guvernarea în general nu se gândesc la oameni. Dovezi – câte vrei. Uitați-vă ce se face în actualul paralment: numai interese, numai scheme, dar de lumea sărăcită s-a uita cu desăvârșire. Sunt oameni care au lucrat la tutun, unde clasarea frunzelor uscate era o muncă foarte nocivă. Foarte greu era și lucrătorilor din sectorul zootehnic pe timpul când au existat fermele. Nu cred speranța de viață a acestora ar fi fost mai mare de 60 ani. Am cunoscut problemele satului nu din auzite, fiindcă vizitam sectoarele de producere din gospodăria agricolă. Deși atunci lumea era mai oprimistă, acum acest optimism s-a dus ca pe apa sâmbetei. Ajutor nu au de la cine cere macar și pe motiv că copiii nu-i pot sprijini financiar: nici ei nu au de lucru. Dar cea mai mare deziluzie o crează guvernarea: pe ei nici în cot nu-i doare și au uitat de problemele poporului. Partea cea bună este că avem un primar destoinic și care are grijă de oameni. Dumnealui s-a străduit și a deschis o piață de unde ai posbilitatea sa-ți vinzi produsele și să procuri cele necesare. Dar sunt sceptică că se va reauși ceva într-o scurtă perioadă de timp: prea s-a schimbat psihologia omului, care nu mai crede în nimeni.
Consumăm ce cultivăm
Singura și cea mai de nădejde sursă de existență o dă sectorul de lângă casă, unde cei doi pensionari cresc, practic, totul de ce au nevoie – cartofi, fasole, roșii, ardei etc. Dar de carne și pește au cam uitat. Pe lângă faptul că aceste produse sunt scumpe, pe de asupra sunt injectate cu apă pentru a trage la cântar. Adică, comercianții s-au învățat să amăgească lumea. Câteodată, se prind cu gândul că produsele crescute acasă sunt cu mai puțini nitrați și nitriți, adică producția agricolă bio ar putea să mărească speranța de viață.
Indexarea pensiei – un fel de amăgeală
Împreună cu soțul primesc în total 3600 lei. Cu această pensie este imposibil să trăiești. În afară de produse alimentare, mai trebuie să achiți electricitatea, telefonul. Cu procurarea lemnelor este o poznă. Or, îndemnizația pentru procurarea lemnelor constituie 500 lei. Asta în timp ce prețul pentru un metru ster de lemne a crescut până la 700 lei. Altfel spus, înseamnă că pe cei 500 lei ne putem încălzi nu mai mult de 2 săptămâni. În situația dată, bătrânii o scot la capăt cu vreascuri sau cu vreun copac uscat. Indexarea este mai degrabă bătaie de joc.
Aleșii trebuie să vină nu numai atunci, când au nevoie de votul nostru
Dna Muntean amintește de o situație dea dreptul paradoxală: după alegeri, aleșii și slujile poporului nu mai vin să se întâlnească cu poporul. Și dacă pănă în 2000, adică până a veni PRCM masiv la guvernare, dacă între deputați mai nimereau pedagogii, agronomii, inginerii agricoli, apoi după asta locul lor l-au luat activiștii partidului. De fapt, printre aceștia erau tot cei care în perioada sovietică erau pe linia a doua sau a treia. Erau cei care completau rezerva de cadre a PCUS și care după 1991 au plecat la democrați. Uite așa de 30 ani avem o categorie de politicieni care mint de îngheață apele. Alminteri, cum putem explica faptul că acești politicieni sar dintr-un partid în altul? Nu aș zice că în primărie nu se face ceva: s-au făcut drumuri în așa numita variantă albă, s-au curățat și amenajat fântânile. Dar mă gândesc așa: în cazul în care ar veni în popor, ce le-ar spune oamenii acestor deputați după ce aceștia ar vota legi anapoda, dacă acești guvernanți ar vota legi populiste? Văd o situație dea dreptul paradoxală: ca regulă, deputatul sau președintele de partid vine în teritoriu și se întâlnește cu activiștii lor, care de cele mai dese ori nu le pun întrebări incomode? Exact, se întâlnesc cu primarul ales pe listele partidului din care respectivul face parte! Eu cred că ar trebui să se întrevadă cu toți cetățenii, indiferent de simpatiile electaratului. ”Veniți între oamenii de rând, vorbiți cu ei, astfel vă veți familiariza cu problemele lor și veți uita de discordiile între voi”, spune pensionara.
Tinerii vor să li se dea posibilitate să muncească acasă
Una din cele mai mari probleme ale societății moldovenești este exodul tinerilor. Cum se întâmplă că majoritatea tinerilor care absolvesc colegii și facultăți ca să complecteze rândul șomerilor. Doar cu mici excepții uniireușesc să se implice în afaceri temeporare. Spre exemplu, și la noi doi tineri au obținut proiecte și acum au plantații de alun, fruct care este solicitat și se bucură de cerere peste hotare. Dar mai este nevoie ca astfel de asistență să fie acordată și altor categorii de tineri, în diverse domenii.
”Să ne întrebăm: de unde să luăm defalcări în buget și fondul social dacă nu avem agenți economici care să fie contribuabili care să-și onoreze toate obligațiunile? – întreabă profesoara.
În cadrul întrevederii cu dna Muntean am discutat și despre cei trei copii al lor, dar care nu se află alături. Fiica mijlocie s-a făcut profesoară și își face munca cu inspirație și nestingherită. Are simțul datoriei împlinite și este bucuroasă că obiceiul de a desconsidera omul din motiv că a venit ”pe turta altcuiva”. Ea ne-a convins că de orice om cu omenia lui este nevoie oriunde te-ai afla” mai conchide Maria Muntean.
Consemnare: Ion Cernei, Victor Sofronii (foto, video)